În luna august 2015, câştigul salarial mediu nominal brut cu 1,9% mai mic decât în luna iulie 2015

  • În luna august 2015, câştigul salarial mediu nominal brut cu 1,9% mai mic decât în luna iulie 2015
    În luna august 2015, câştigul salarial mediu nominal brut cu 1,9% mai mic decât în luna iulie 2015

    În luna august 2015, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2515 lei, cu 1,9% mai mic decât în luna iulie 2015.

  •  Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1813 lei, în scădere faţă de luna precedentă cu 36 lei  (-1,9%).
  •  Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (4781 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1069 lei).

August 2015 comparativ cu August 2014

Comparativ cu luna august a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 7,7%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 109,8%.

Câştigul salarial în raport cu evoluţia preţurilor de consum           

Indicele câştigului salarial real a fost de 98,6% pentru luna august 2015 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 138,1%, cu 2,0 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna iulie 2015.


În cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an.

 


August 2015 comparativ cu Iulie 2015

În luna august 2015, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mic faţă de luna iulie 2015. Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea în luna iulie de premii ocazionale, sume din profitul net şi alte fonduri. De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net sunt cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte ori ca urmare a concediilor de odihnă când nu se acordă tichete de masă şi alte drepturi salariale) ori de angajarea de salariaţi cu câştiguri salariale mici.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:

  • cu 12,6% în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, respectiv cu 11,8% în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice;
  • între 6,0% şi 9,0% în fabricarea produselor textile, alte activităţi extractive, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, alte activităţi industriale n.c.a., captarea, tratarea şi distribuţia apei;
  • între 4,5% şi 5,5% în fabricarea echipamentelor electrice, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), colectarea şi epurarea apelor uzate, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), fabricarea altor mijloace de transport.

Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea de prime ocazionale, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete cadou), dar şi de realizările de producţie ori încasările mai mari (funcţie de contracte).

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează:

  • cu 7,6% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, respectiv cu 4,6% în extracţia minereurilor metalifere;
  • între 1,5% şi 3,5% în activităţi de editare, transporturi pe apă, activităţi de spectacole, culturale şi recreative, activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport.

În sectorul bugetar  s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă, astfel: administraţie publică (0,5%), învăţământ, sănătate şi asistenţă socială (0,3%).

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *