Din 2013 se modifică impozitul pe proprietate.Fără diferenţă între persoana fizică şi cea juridică

Modul de calcul al impozitelor pe proprietate va fi modificat în funcţie de destinaţia imobilului, comparativ cu sistemul actual care stabileşte cote diferenţiate pentru persoane fizice şi firme.
Impozitul plătit de o persoană fizică sau o firmă ar putea fi similar dacă imobilele deţinute au aceeaşi destinaţie.

În prezent, impozitele pe imobile au regimuri diferenţiate în funcţie de natura proprietarului, fiind de regulă mult mai mici pentru persoane decât în cazul firmelor. De altfel, chiar modul de calcul diferă. Persoanele fizice plătesc o cotă de 0,1% la valoarea impozabilă, calculată în funcţie de calitatea materialelor de construcţie, utilităţi şi zona în care este amplasat imobilul.

Această măsură ar putea duce la creşterea impozitelor pentru persoanele fizice care utilizează imobilele din proprietate pentru activităţi comerciale, cu excepţia închirierii, şi ar avea un efect neutru asupra impozitelor plătite de populaţie pentru casele în care înlocuiesc sau le închiriază.

Impozitele şi taxele locale vor creşte începând cu anul viitor cu 16,05%, reprezentând rata inflaţiei cumulată pentru perioada 2010-2012. Conform Codului Fiscal, impozitele şi taxele locale sunt indexate o dată la trei ani, ţinând cont de evoluţia ratei inflaţiei de la ultima modificare. Ultima actualizare a taxelor şi impozitelor locale a fost aplicată începând cu anul 2010.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *