Câştigul mediu net din România a crescut la 2.108 lei

Câştigul mediu net din România a crescut la 2.108 lei
Câştigul mediu net din România a crescut la 2.108 lei

Câştigul salarial mediu net la nivel naţional, care include atît salariile, cît şi bonusurile sau tichetele de orice tip pe care le primesc angajaţii, a crescut cu 0,7%, sau 14 lei, în octombrie faţă de nivelul din luna precedentă, pînă la 2.108 lei (469 euro), însă ritmul anual de creştere a încetinit la 12,7%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În septembrie, ritmul anual de creştere a câştigurilor angajaţilor din România încetinise la 14,2%, de la 14,5% în august, cînd s-a atins un nivel maxim după martie 2009. Creşterea salariilor a fost stimulată prin măsuri guvernamentale, în condiţiile în care, de la 1 mai, salariul minim brut pe economie a fost majorat de guvern cu 19%, de la 1.050 lei până la 1.250 lei. Statisticile oficiale publicate arată că, în termeni reali, ţinând cont de inflaţie – care are o valoare negativă în prezent -, cîştigurile au fost mai mari, în luna octombrie 2016, cu 13,2% faţă de aceeaşi lună a anului trecut.

„Valorile cele mai mari ale cîştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (5.513 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.281 lei)”, se arată într-un comunicat al INS. Potrivit tabelelor INS, pe lîngă sectorul tehnologiei informaţiei (IT), câştigul mediu net din România nu a depăşit nivelul de 1.000 de euro (4.500 lei) în luna octombrie în niciun alt sector, dar s-a apropiat de acest nivel în câteva domenii: transporturi aeriene (4.370 lei), extracţia petrolului şi a gazelor naturale (4.218 lei), asigurăti şi fonduri de pensii (4.121 lei), fabricarea produselor de cocserie (4.162), activităţi de servicii anexe extracţiei de petrol şi gaze (4.097 lei) şi intermedieri financiare (4.017 lei).

Creşterea salariilor a accelerat în ultimele luni ale anului trecut, după ce s-au aprobat mai multe majorări salariale consistente în sistemul bugetar. De la 1 octombrie 2015, salariile din sistemul de sănătate şi în domeniul asistenţei sociale au crescut cu 25%, iar de la 1 decembrie s-au majorat cu 15% salariile din învăţămînt şi cu 10% salariile celorlalţi bugetari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *