Casa Județeană de pensii Călărași: Modul în care se prezintă decizia de recalculare și cum se acordă punctele de stabilitate

Vineri, 30 august, la Casa Județeană de pensii Călărași directorul executiv, doamna Tatiana Zaharia, a prezentat situația deciziilor de recalculare a pensiilor la nivelul județului Călărași. Au fost aduse în discuție modul în care se prezintă decizia de recalculare și cum se acordă punctele de stabilitate.

Vă prezentăm cele mai importante declarații:

”După cum știți cu toții, începând cu 1 septembrie 2024, va intra în vigoare legea 360 privind sistemul public de pensii.
Tot începând cu 1 septembrie 2024 se vor pune în aplicare deciziile de recalculare stabilite în baza articolului 144 al legii 360.
La nivelul județului Călărași au fost recalculate un număr de 57.400 dosare de pensie. În urma recalculării, pensia medie a crescut la nivelul județului Călărași cu 25.19%, adică cu 554 de lei.

Tot ca urmare a aplicării articolului 144 privind recalcularea drepturilor de pensie, cu 1 septembrie 2024, aproximativ 3.400 de pensionari au ieșit din indemnizația socială minim garantată. Adică la 31 august 2024, erau înregistrați un număr de 17.800 de pensionari care beneficiau de indemnizația minim garantată, adică de 1.281 de lei, urmare a procesului de recalculare, au rămas 14.400 de pensionari.

Tot ca urmare a intrării în vigoare a legii 360, începând cu 1 septembrie, indemnizația de însoțitor pentru pensionari încadrați în gradul 1 de invaliditate crește la suma de 1.850 de lei. Această creștere se datorează modului de determinare a indemnizației și anume, dacă, conform legii 263, indemnizația se determina prin aplicarea unui procent de 80% asupra punctului de pensie, conform legii 360, indemnizația de însoțitor se stabilește prin aplicarea procentului de 50% asupra salariului minim garantat în plată stabilit care de la 1 iulie, după cum știți, este de 3.700 de lei.
La nivelul județului Cărărași avem în jur de 630 de pensionari încadrați în gradul 1 de invaliditate și au optat pentru indemnizația de însoțitor un număr de 300 de pensionari.
De asemenea, începând cu 1 septembrie, beneficiarii indemnizației sociale vor continua să primească suma minim garantată de 1.281 de lei, indiferent de cuantumul realizat conform recalculării.
Asta înseamnă că, indiferent de cuantumul realizat în urma recalculării, niciun pensionar nu va primi mai puțin de 1.281 de lei.

Tot ca o mențiune vis-a-vis urmarea procesului de recalculare, deciziile de recalculare au fost transmise către Poșta Română urmând ca Poșta Română să le redistribuie pensionarilor.
Urmare a primirii deciziilor de pensie la ghisele instituției s-au prezentat din data de 19 august până în prezent un număr de aproximativ 600 de pensionari pentru a cere clarificări, lămuriri asupra modului de determinare a cuantumului de pensie a stagiului de cotizare sau alte clarificări vis-a-vis de decizia de recalculare.

Sesizări scrise privind nemulțumirile sau unele clarificări asupra deciziilor de pensionare s-au înregistrat, deci până în momentul prezent, un număr de 60 de solicitări. Din cele aproximativ 60 de solicitări, marea majoritate nu se confirmă, adică nu suportă revizuiri de drepturi de pensie.
De asemenea, începând cu data de 1 octombrie 2024, plafonul de impozitare o să crească de la 2.000 lei la 3.000 lei. Deci se vor impozita veniturile din pensiile ce depășesc suma de 3.000 lei.”

 

Modul în care se prezinte decizia de recalculare
”Majoritatea pensionarilor și nu numai, pensionarii confundă stagiul de cotizare cu stagiul complet de cotizare. Distinct, în articolul 3 din legea 360, stagiul de cotizare reprezintă perioada de timp constituită din stagiul de cotizare contributiv, din perioadele asimilate. Care înseamnă pensie de invaliditate, armată, facultate, șomaj și altele. Toate acestea recunoscute ca stagii de cotizare. Deci acestea reprezintă stagiul de cotizare, care este de fapt cel mai mare ca număr de ani înscris pe decizia de pensionare.
Vorbind de punctele de stabilitate, este stagiul de cotizare contributiv care reprezintă perioada de timp pentru care s-au datorat și plătit contribuții de asigurări sociale.”

 

Punctele de stabilitate
”Punctele de stabilitate se acordă peste 25 de ani contributiv. Începând cu 25-30 de ani, 0,5 puncte pentru fiecare an lucrat, ceea ce înseamnă 2,5 puncte.
Între 30 și 35 de ani, 0,75% pentru fiecare an lucrat. Și ce depășește 35 de ani, câte un punct pentru fiecare an lucrat.
Deci, acesta este stagiul contributiv de cotizare la care se adaugă punctele de stabilitate. A nu se confunda stagiul de perioadele asimilate.
Majoritatea pensionarilor vin și spun că – eu am lucrat în grupă de muncă- și, spre exemplu, dacă a lucrat 10 ani în grupa 1 de muncă, are un supliment de 5 ani. Acel supliment de 5 ani se ia în calcul la stagiul de cotizare, însă el nu este stagiul contributiv de cotizare.
Deci, drept urmare, deciziile nu primesc puncte de stabilitate pentru acel surplus, acel beneficiu. Adică, tocmai de aceea și doamna ministru a precizat de fiecare dată că nu se acordă beneficiu la beneficiu.
Iar dacă, spre exemplu, ați avut armată 6 luni, ați făcut facultatea 5 ani și ați mai avut încă 6 luni șomaj, pentru fiecare an se acordă 0,25%, asta însumat 1,5% puncte, dar asta nu înseamnă că acestea constituie stagiul contributiv de cotizare.
Majoritatea văd că, la determinarea punctelor de stabilitate, se ia în calcul stagiul suplimentar ca urmare, a activității desfășurate în grupa 1 sau 2 de muncă, sau în condiții speciale sau deosebite de muncă. Aici este marea neclaritate a lor și nemulțumire.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *