Băncile nu mai pot bloca conturile de salarii

Băncile nu mai pot bloca conturile de salariiVeniturile obținute în baza unui contract de muncă nu vor mai putea fi poprite de către bănci, potrivit unui proiect legislativ. Veniturile obținute în baza unui contract de muncă nu vor mai putea fi poprite de către bănci, urmînd ca datoriile pentru care au fost emise titluri executorii să fie reținute la angajator.

 

Măsura va fi discutată în această toamnă de către Parlament și reprezintă o reacție la faptul că, frecvent, prin blocarea conturilor, sînt executate toate veniturile unei familii, deşi legea interzice acest lucru. Propunerea legislativă a fost iniţiată în urmă cu aproape 3 ani, iar dezbatarea asupra acesteia va fi reluată odată cu începerea noii sesiuni legislative, în septembrie, avînd raport de admitere din partea comisiei de specialitate.
Autorii legii arată că, în prezent, majoritatea firmelor plătesc sumele rezultate din raporturile de muncă cu angajații în conturile bancare indicate de aceştia, fiind nevoie de o reglementare clară a modului în care poate fi efectuată poprirea veniturilor persoanelor fizice, ca urmare a titlurilor executorii, puse în aplicare de birourile executorilor judecătoreşti.

 
Practica actuală arată că birourile executorilor judecătoreşti transmit formalităţile de executare silită, pentru veniturile obținute de către persoanele fizice din contracte privind raporturi de muncă, atît angajatorului, cît și unităților bancare la care angajatul își are deschis contul bancar în care încasează veniturile obținute din raportul contractual de muncă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *