Adaosul la alimentele de bază va rămâne plafonat dacă creșterea inflației la acestea depășește 5%

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat că a propus colegilor din partid și din alte partide ca schema de plafonare a adaosului comercial al alimentele de bază să intre automat în vigoare la toate produsele agroalimentare atunci când creșterea inflației la acestea depășește 5%.

„Eu am avut o discuție cu colegii mei în Parlament, cu colegii din Partidul Social Democrat, dar și cu ceilalți colegi din alte partide și le-am propus un mecanism foarte simplu, astfel încât nimeni să nu ne mai acuze că noi intervenim în piață. Și am spus așa: să avem o plafonare a adaosului comercial de 20%, dar pe toate produsele agroalimentare, din România, și acest mecanism se aplică numai dacă inflația depășește 5% în România”, a spus ministrul Agriculturii.

Potrivit acestuia, mecanismul de plafonare s-ar suspenda automat când inflația scade sub 5%.

„Dacă inflația este sub 5%, acest mecanism se suspendă de drept. Cum inflația a intrat peste o marjă de 5%, automat să vină acest mecanism pe toate produsele agroalimentare, astfel încât să nu mai avem acele practici comerciale neloiale pe care le-au practicat anumite magazine de retail să transfere adaosul comercial mai mare pe alte produse agroalimentare, care nu erau în alimentele de bază”, a mai afirmat ministrul. Florin Barbu a precizatcă are în vedere inflația pentru produsele agroalimentare.

”Foarte mulți analiști economici, atunci când am venit cu acest mecanism și l-am aprobat în Guvernul României, acest mecanism a fost comentat că nu va produce efecte, că nu este un mecanism bun, că ministrul Barbu a intervenit în piață, dar s-a văzut foarte clar, și datele au fost publicate de către Consiliul Concurenței, că atunci când acest mecanism privind plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază a intrat în funcțiune, am plecat de la o inflație, la decembrie 2022, de 11,5% și am ajuns cu inflația în 2024 la sub 5%”, a arătat ministrul.

Guvernul a aprobat, în septembrie, prin ordonanță de urgență, o nouă prelungire, cu încă 6 luni, a plafonării adaosului comercial la 17 alimente de bază. Termenul anterior al plafonării expira la 30 septembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *