Azi se sărbătorește Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. În popor, ziua este marcată prin obiceiuri şi superstiţii aducătoare de sănătate şi belşug.
Sărbătoarea Sfântului Gheorghe anunță începutul verii pastorale. Se spune că în zorii zilei, cînd se aud primele broaşte cîntînd, Sfîntul Gheorghe (Sîngeorz) primeşte cheile de la Sfîntul Dumitru (Sîmedru), ca să încuie anotimpul friguros. La toamnă, pe 26 octombrie (de ziua Sfîntului Dumitru), cei doi sfinţi vor face din nou schimb de chei, pentru ca Sîmedru să descuie poarta, slobozind gerurile şi zăpada.
Pentru că Sfîntul Gheorghe aduce începutul verii pastorale, este numit şi Cap de primăvară.
Ramurile sfinţite alungă duhurile rele
Se mai spune că, dacă este rouă multă în această dimineaţa, vom avea un an cu mult belşug.
Tradiţia cere ca, în ziua de Sfîntul Gheorghe, capul familiei să pună ramuri verzi la stîlpii porţilor şi ai grădinii, la ferestrele şi uşile casei şi ale grajdurilor, pentru ca membrii familiei şi vitele să fie feriţi de boli. Crenguţele înverzite se duc şi la cimitir şi se agaţă de cruce, pentru ca forţele malefice să fie ţinute departe de sufletele celor decedați.
Cine doarme azi va dormi tot anul
Aşa cred oamenii, în unele zone, şi în zilele noastre – că cel ce pune capul pe pernă în timpul zilei va fi molîu şi ”adormit” tot anul. Iar cel care este urzicat (lovit cu urzici) va fi ager, harnic şi sănătos întreaga vară.
Gunoiul, mai avertizează tradiţia, trebuie depus la rădăcina pomilor, care vor da rod din plin.
După slujba de la biserică, în unele zone, preotul împarte credincioşilor crenguţe de liliac, ce vor fi duse acasă, pentru a păzi sănătatea familiei şi a animalelor cît ţine anul.
În tradiţia oierilor, în ziua de Sîngeorz se aleg ciobanii care vor lua în primire turmele pînă la Sfîntul Dumitru.
Patronul celor mulţi
Alături de Nicolae, Gheorghe se numără printre cei mai îndrăgiţi sfinţi ai creştinătăţii. Viaţa, jertfa şi minunile sale au străbătut veacurile pînă în prezent, servind drept model duhovnicesc pentru mulţi creştini, fiind venerat ca un mare martir întru Hristos. De asemenea, Sfîntul Gheorghe se numără în cercul select al puţinelor personaje creştine adorate chiar de o parte a musulmanilor: sub numele de Haderiliaz, Gheorghe este respectat şi glorificat în republicile caucaziene preponderant musulmane, în Turcia, Kurdistan, Turkmenistan şi Kazahstan. Oamenii l-au iubit atît de mult încît este şi astăzi patron al unor ţări, oraşe, categorii sociale şi chiar echipe de fotbal. Împreună cu Dimitrie Izvoditorul de Mir, Gheorghe împarte statutul unic de sfînt-soldat al ortodoxiei.
Mai mult de atât, faima şi dragostea care însoţesc personalitatea martirului, au dus la respectul sau deopotrivă în cultele româno-catolic, anglican, lutheran, armean şi copt. Îmbrăcat soldăţeşte într-o cămaşă de zale şi înarmat cu o suliţa prevăzută cu o cruce, Sfîntul Gheorghe este patron-protector a numeroase ţări şi ţinuturi precum Anglia, Etiopia, Grecia, Lituania, Osetia, Serbia, Muntenegru, Aragon, Germania, Sicilia, Tirol, Palestina, Catalunia, Bucovina, Portugalia, Rusia şi Bulgaria. Însă, nicăieri nu este mai iubit şi mai respectat decît într-un mic stat din Caucaz ai cărei locuitori au ales ca ţara lor să se mai numească şi Georgia, pe lîngă denumirea de Kartvelia sau Gruzia, cum au botezat-o ruşii. Îl mai regăsim pe Sfîntul Gheorghe în postura de patron al unor oraşe importante precum Beirut, Liubliana, Ferarra, Moscova, Lod, Milano, Genova, Suceava, Barcelona, Veneţia, Freiburg şi Constantinopol.
Dragostea sa mare faţă de oameni a făcut că multe categorii sociale şi tagme să-şi găsească în el patronul, protectorul şi mijlocitorul întru Hristos. În primul rînd, este protectorul tuturor celor care lucrează pămîntul, al agricultorilor şi ciobanilor, al soţilor şi cavalerilor, al arcaşilor, măcelarilor, călăreţilor, călătorilor, ţăranilor, fierarilor, lemnarilor, dogarilor, şelarilor, curelarilor şi soldaţilor. De la cavalerii templieri, maltezi şi teutoni pînă la sifilitici şi leproşi – toţi şi-au găsit de-a lungul veacurilor reazem şi alinare în rugăciunile adresate Sfîntului Gheorghe ca un drept mijlocitor între credincioşi şi Bunul Dumnezeu. Tot el este cel care apară de urgia ciumei, febrei şi bolilor de piele. O cruce roşie pe fond alb este simbolul acestui sfînt mare mucenic, pe scuturile medievale cruciate, sau pe drapelul Georgiei şi Angliei.
Luptător al dreptei credinţe
Sfîntul Gheorghe a fost la origine un cetăţean al Imperiului Roman, născut undeva între anii 275-285 d.Hr. în oraşul Lydda din Palestina. Tatăl sau, Geronzio, descindea din nobila familie Anici, şi avea rangul de conducător al trupelor armatei romane dislocate în provincia Capadocia din Asia Mică, iar mama să Policronia era de neam palestinian. Părinţii săi erau creştini devotaţi care practicau acesta nouă religie în condiţii de absolută clandestinitate. Ei i-au ales numele de Gheorghe care în greacă veche simboliza protectorul pămîntului, agricultorul. Etimologia numelui vine din grecesul “geos” adică pămînt şi “orge” a semăna, a cultivă.
Alţi cercetători susţin că însuşi numele de Gheorghe susţine natură sfântului, “geror” însemând sfînt şi “gyon” luptă, adică “sfîntul luptător” în dialectele din Capadocia.
Nicio evocare a Sfîntului Gheorghe nu poate fi completă fără readucerea aminte a uciderii balaurului petrecută după moartea sfîntului. Conform legendei, lîngă cetatea Selente din Palestina exista un demon care luase formă unui balaur şi cerea jertfă oamenilor pentru a-i lasă să ia apă din răul care curgea în apropiere. Dacă la început cerea că jertfă oi şi capre, pe măsură trecerii timpului balaurul s-a lăcomit şi a început să pretindă oameni.
Oamenii speriaţi au tras victimele la sorţi, iar într-o bună zi a căzut chiar fata regelui. Rugăciunile fetei şi ale tatălui ei către războinicul-sfînt din Capadocia au fost ascultate, iar Sfîntul Gheorghe şi-a făcut apariţia călare şi a ucis balaurul. Un aspect interesant este reţinut de iconografia ortodoxă în care Sfîntul Gheorghe este reprezentat înarmat cu o suliţa nefiresc de subţire şi firavă, pentru a ne arată că Binele înfrînge uşor Răul, dacă există credinţă.
Armata română se află sub ocrotirea Sfîntului Gheorghe încă din vremea lui Ştefan cel Mare, al cărui stindard de biruinţă purta imaginea acestuia. Românii l-au mai cinstit pe războinicul din Capadocia care a devenit Sfînt Mucenic, dînd numele sau unui oraş şi al unui braţ al Dunării. Numele de Gheorghe cu tot cu derivatele sale moderne este cel mai răspândit nume românesc după Ion.