
La Monumentul Eroilor Călărăşeni din Al Doilea Război Mondial, din municipiul Călăraşi s-au desfăşurat, Duminică,25 octombrie, manifestări dedicate Zilei Armatei Române. Eveniment organizat de Centrul Militar Judeţean, în colaborare cu Primăria Municipiului Călăraşi.
În deschiderea evenimentului un sobor de preoţi a oficiat slujba religioasă,aceasta fiind urmată de alocuţiunile invitaţilor şi prezentarea mesajelor de felicitare.
A urmat ceremonialul de depunere a coroanelor şi tradiţionala defilare a trupelor.
Ziua Armatei Române este una dintre cele mai importante sărbători ale naţiunii române şi o zi cu semnificaţii în viaţa militarilor. Ziua reprezintă un simbol cu valoare de referinţă în conştiinţa şi istoria poporului român.
În 1944, militarii noştri şi-au îndeplinit, ca în toate momentele grele pentru naţiune, datoria de a elibera pământul Patriei şi au contribuit hotărâtor la încheierea celei mai cumplite conflagraţii mondiale.
Lasă un răspuns