Un cetăţean din comuna Perişoru a descoperit în timp ce efectua lucrări agricole în propria curte mai multe elemente de muniţie rămasă neexplodată

 În data de 19.11.2012, ora 13:15, un echipaj de specialişti pirotehnişti din cadrul Detaşamentului de pompieri Călăraşi s-a deplasat în localitatea Perişoru, pentru ridicarea, asanarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată şi transportul mai multor proiectile explozive (8 elemente de muniţie de calibru 120 mm).

Respectivele elemente de muniţie au fost descoperite de Marin I. în timp ce săpa în propria gospodărie. Pompierii militari au intervenit cu o autospecială şi au ridicat  proiectilele respective, pe care le-au depozitat în vederea distrugerii.

 

În data de 20.11.2012, ora 13:00, un echipaj de specialişti pirotehnişti din cadrul Detaşamentului de pompieri Călăraşi în cooperare cu 2 specialişti din cadrul U.S.I.S.U. (Unitatea Specială de Intervenţii în Situaţii de Urgenţă) Ciolpani s-au deplasat pe raza localităţii Radu Negru, comuna Modelu, pentru distrugerea a 23 de elemente de muniţie  rămasă neexplodată (proiectile explozive, proiectile cumulative şi altele).

În cadrul acestei operaţiuni de distrugere, specialiştii pirotehnişti au folosit 32 de kg de T.N.T. (trinitrotoluen), misiunea finalizându-se cu succes.

      Respectivele elemente de muniţie au fost descoperite pe raza judeţului Călăraşi în decursul ultimelor luni.

 

Recomandări:

 

   Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi recomandă cetăţenilor, ca în momentul în care descoperă elemente de muniţie rămasă neexplodată, să anunţe de urgenţă organele de poliţie, autorităţile administraţiei publice locale sau  Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei ” al judeţului Călăraşi la numărul de urgenţă 112.

   De asemenea, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei ” al judeţului Călăraşi recomandă cetăţenilor ca în astfel de cazuri să respecte următoarele măsuri: să nu mişte de pe locurile pe care se află elementele de muniţie descoperite; să nu desfacă şi să nu predea la operatorii economici (societăţile ce au ca obiect de activitate colectarea materialelor feroase), elemente de muniţie descoperite; să nu folosească elementele de muniţie descoperite pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente; să nu lovească, să nu taie şi să nu demonteze elementele de muniţie descoperite; să nu folosească focul deschis în apropierea elementelor de muniţie descoperite

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *