Trenuri anulate din cauza gerului şi alte 13 cu întârzieri de o oră

Trenuri anulate din cauza gerului şi alte 13 cu întârzieri de o oră
Trenuri anulate din cauza gerului şi alte 13 cu întârzieri de o oră

40 de trenuri au fost anulate, azi dimineaţă, din cauza ninsorilor şi a viscolului, din cele 1.300 de trenuri ale CFR Călători care circulă zilnic în România, a anunţat compania. De asemenea, iar 13 trenuri înregistrează întîrzieri de peste 60 de minute.
„Din cele 1.300 de trenuri ale CFR Călători care circulă zilnic în România, s-a luat decizia anulării a 40 de trenuri pentru facilitarea accesului utilajelor şi a echipelor de intervenţii şi pentru evitarea unor situaţii neplăcute pentru pasageri”, potrivit unei informări a CFR Călători.
Totodată, circulaţia este adaptată condiţiilor nefavorabile cu temperaturi extrem de scăzute pe raza a patru regionale: Bucureşti, Craiova, Galaţi, Constanţa.
Unele curse pot înregistra întîrzieri la destinaţie, determinate de necesitatea ataşării locomotivelor diesel pe anumite intervale de staţii din jumătatea de sud a ţării, de reducerea vitezei de circulaţie sau de intervenţia cu pluguri, dar se intervine constant cu utilaje şi echipaje feroviare, a mai anunţat compania.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *