SUA renunţă la rachetele interceptoare în Europa şi măresc protecţia faţă de Coreea de Nord

SUA a informat că a decis să ajusteze sistemul de apărare antirachetă din Europa prin renunţarea la introducerea unor rachete interceptoare, urmând în schimb să dezvolte măsuri de protecţie antirachetă pe teritoriul SUA urmare a ameninţărilor din partea RPD Coreene.
„Administraţia SUA a decis să ajusteze EPAA prin renunţarea la faza a 4-a a acesteia, care presupunea în principal introducerea în uz a unui nou tip de rachete interceptoare” a afirmat un oficial american.

 
Această decizie de ajustare a EPAA nu afectează în niciun fel România, faza a 2-a a EPAA – care presupune operaţionalizarea Bazei Deveselu la orizontul anului 2015 – urmând să se desfăşoare conform calendarului stabilit, fără niciun fel de modificări sau întârzieri. De altfel – a reconfirmat oficialul american – tipul de interceptor care urma să fie introdus în uz în cursul fazei a 4-a nu a fost, încă de la începutul proiectului, planificat a fi instalat la Deveselu.

 
Acordul între România şi Statele Unite ale Americii privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România a intrat în vigoare pe 23 decembrie 2011. Acordul privind amplasarea în România a unor elemente ale scutului american antirachetă a fost semnat, la 13 septembrie 2011, la Washington, în timpul vizitei preşedintelui Traian Băsescu, la un an şi jumătate de la anunţul privind participarea României la acest proiect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *