Pe 20 iulie, Biserica Ortodoxă Română sărbătoreşte ridicarea la cer a Sfîntului Mare Proroc Ilie Tesviteanul, cel care a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide şi închide cerurile
La data de 20 iulie, Biserica Ortodoxă Română sărbătoreşte ridicarea la cer a Sfîntului Mare Proroc Ilie Tesviteanul. Între sfinţii cinstiţi în Biserica Ortodoxă, Sfîntul Ilie ocupă un loc special. Fiind cunoscut de creştini drept cel care, prin rugăciune şi prin puterea încredinţată de Dumnezeu, a provocat seceta cumplită din Israel şi apoi a adus ploile care au salvat poporul de la pieire, Sfîntul Ilie este cinstit ca cel care, prin mijlocirea înaintea lui Dumnezeu, poate aduce ploi.
Copilul cu haine de foc
Din cartea III Regi, capitolul 17, aflăm că profetul Ilie era originar din Tesba Galaadului, o cetate aflată în vecinătate cu Arabia. Tradiţia spune că era din seminţia lui Aaron, din care se alegeau preoţii poporului evreu. Se spune că la naşterea lui Ilie, cu 850 de ani înainte de venirea lui Iisus Hristos pe pămînt, tatăl său, pe nume Sovac, a văzut cum nişte bărbaţi îmbrăcaţi în haine albe au luat pruncul şi îl înveleau cu haine de foc, dîndu-i să mănînce foc. Înspăimîntat de vedenie, Sovac a mers la preoţii de la templul din Ierusalim şi le-a povestit ce a văzut. Răspunsul acestora a arătat că pruncul Ilie a fost ales de Dumnezeu pentru slujirea profetică. Sfîntul şi marele Proroc Ilie, înger întrupat în carne ce a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide şi închide cerurile, era aşadar fiul unui preot al Legii vechi, care locuia în cetatea Tesve, de aici şi numele prorocului – Ilie Tesviteanul. Se bucura de o cinstire deosebită din partea Bisericii, dacă ţinem seama de faptul că ziua prăznuirii sale este însemnată în calendar cu roşu, însemnare ce nu apare în acest fel la niciun alt proroc.
Legenda biblică
A trăit în secolul al IX-lea înainte de Hristos. Pe vremea aceea, împărăţea peste Israel împăratul Ahab, acesta urmînd în răutate celorlalţi împăraţi închinători la idoli. Văzînd Ilie atîta rătăcire de la dreapta credinţă şi atîta orbire şi întunecare, s-a dus înaintea lui Ahab şi, după ce l-a mustrat pentru nebunia şi idolatria lui, l-a ameninţat, atît pe el, cît şi pe poporul cel orbit şi înşelat de el, că vor fi pedepsiţi cu mare grozăvie de către Dumnezeu: „În aceşti ani nu va fi nici rouă, nici ploaie!“. Odată cu aceste cuvinte, s-a încuiat cerul şi s-a făcut secetă mare, încît nici o picătură de ploaie sau rouă n-a căzut pe pămînt timp de trei ani şi jumătate. Apoi, a urmat nerodirea pămîntului, lipsa de hrană şi foamete în tot poporul. Ahab l-a ameninţat pe Ilie cu moartea. Din această cauză, proorocul Ilie a fost nevoit să stea ascuns pînă au trecut anii de secetă. Ascunzătoarea sa a fost mai întîi aproape de pîrîul Cherit. Acolo a fost hrănit de un corb care-i aducea zilnic pîine. A stat şi în casa unei văuve, din Ţara Feniciei. Şi acolo a fost hrănit minunat, căci bruma de făină şi ulei ce avea acea văduvă s-a ajuns tot timpul cît a fost găzduit Ilie la ea. Spre sfîrşitul anilor de secetă, pentru cunoaşterea adevăratului Dumnezeu, Sfîntul Ilie îi propune împăratului să ridice un jertfelnic pe Muntele Carmel şi să se roage mai întîi prorocii lui Baal, apoi el lui Dumnezeu. Acesta a fost momentul în care Ilie a înlăturat cultul zeului Baal. El a reuşit să coboare foc din cer peste jertfa sa, ceea ce 450 de preoţi ai lui Baal nu au reuşit să facă. Sfîntul n-a murit, ci s-a înălţat la cer într-un car de foc, pe 20 iulie, atunci cînd e prăznuit. Minunile pe care le-a facut în timpul vieţii sale l-au trecut în rîndul sfinţilor.
Minunile Sfîntului Ilie
Ca orice om ales de Dumnezeu pentru o misiune atît de dificilă cum este cea de a-i readuce pe cei rătăciţi la Dumnezeu, Sfîntul Ilie a săvîrşit multe minuni. Prima dintre ele s-a petrecut chiar în casa văduvei din Sarepta Sidonului, unde proorocul stătuse mai mult timp în perioada de secetă. Aici, pe lîngă faptul că hrana lor nu se termina niciodată, proorocul l-a înviat pe fiul văduvei. O altă mare minune făcută de Ilie a fost cea prin care, după rugăciuni adresate lui Dumnezeu, a adus foc din cer peste jertfa de pe Muntele Carmel. Pe lînga acesta, profetul Ilie a ars de viu pe regele Ohozia, tot prin rugăciune şi prin coborîrea focului din cer, ca pedeapsă pentru că acesta păcătuise grav. Înainte de a fi înălţat la cer, proorocul Ilie, însoţit de ucenicul său, Elisei, a lovit cu mantia apa Iordanului, care s-a strîns pentru ca cei doi să treacă pe uscat.
Sîntilie şi dracii
Sfîntul Ilie, sfînt războinic al calendarului ortodox, a fost învestit de popor cu atributele zeilor tunetelor şi fulgerelor. Ca şi aceştia, el mînă un car de foc în timpul furtunilor şi îşi trimite fulgerele către diavoli şi păcătoşi. La trăsura sa sînt înhămaţi doi sau patru cai albi, înaripaţi. Acolo, pe cer, Sfîntul Ilie aleargă printre nori, tună, fulgeră şi trăsneşte. Speriaţi, dracii se ascund pe pămînt: prin pomi, pe sub streaşina caselor, în turlele bisericilor şi chiar în corpul unor animale, în special cîini şi pisici. Dorind să nu-i scape nici unul, trăsneşte şi arborii, oamenii, vitele, casele, bisericile în care s-au ascuns dracii. Pentru a nu distruge lumea, Dumnezeu sau Maica Precista l-au lăsat ciung de mîna dreaptă, l-au asurzit sau i-au scos un ochi. Cu toate acestea, el continuă să alunge dracii şi să-i omoare, lovindu-i cu biciul de foc ţinut în mîna stîngă. Este bine ca în vreme de furtună, ferestrele şi uşile caselor să nu fie lăsate deschise, ca să nu se poată strecura vreo spurcăciune de drac înăuntru şi casa să fie trăsnită. În vreme de furtună, este bine să stai la luminişuri şi mai bine să te plouă, căci la adăposturi toţi dracii trag. Trebuie să-ţi faci cruce des, căci Dumnezeu i-a zis lui Ilie, cînd i-a dat biciul în mînă: „Ilie, în toate să dai, dar în cruce nouă să nu dai!“
Miezul verii pastorale
Ziua de 20 iulie, ziua de cinstire a Sfîntului Mare Proroc Ilie Tesviteanul este numită şi Sîntilie. În calendarul popular, ea marchează miezul verii pastorale, cînd ciobanii separă oile, iar pe munţi se organizează vestitele Nedei şi Sîntilii. Ca personaj profan, Sîntilie apare în tradiţiile populare ca soldat, vînător, agricultor, crescător de animale, negustor de vite. Fiind ispitit şi înşelat de drac, Sîntilie îşi omoară unul sau mai mulţi membri ai familiei. Păcatele sînt ispăşite de Sîntilie în diferite moduri. Scenariul ritual specific acestei zile conţine descîntece pentru prevenirea sau îndepărtarea vijeliilor, grindinei şi ploilor torenţiale.
În cartea de cult numită „Liturghier“, la capitolul Adunare de cereri, găsim o slujbă care se oficiază în caz de secetă. Această slujbă oficiată „la vreme de neplouare şi foamete“ conţine o cerere în care este amintită mijlocirea Sfîntului Ilie pentru poporul evreu şi rugăciunile acestuia pentru ploaie: „Pentru ca rugăciunile noastre să fie bineprimite şi precum pe Ilie, oarecînd, aşa să ne audă şi pe noi şi să ne miluiască, cu ploaie şi cu buna întocmire a văzduhului, Domnului să ne rugăm“.
Obiceiuri şi tradiţii de Sfîntul Ilie
• Sînt-Ilie este o divinitate a Soarelui şi a focului, identificată cu Helios din mitologia greacă şi cu Gebeleizis din mitologia geto-dacă. Ca divinitate solară şi meteorologică, Sînt-Ilie provoacă tunete, trăznete, ploi torenţiale şi incendii, leagă şi dezleagă ploile, hotărăşte unde şi cînd să bată grindină.
• În dimineaţa acestei zile se culeg plante de leac, în special busuiocul, ce sînt puse apoi la uscat în podurile caselor, sub streşini sau în cămări. Tot acum se culegeau şi plantele întrebuinţate la vrăji şi farmece.
• Femeile duc în această zi busuioc la biserică pentru a fi sfinţit după care, întoarse acasă, îl pun pe foc, iar cenuşa rezultată o folosesc în scopuri terapeutice, atunci cînd copiii lor fac bube în gură.
• Potrivit tradiţiei populare, oamenii nu mîncau mere pînă în 20 iulie şi nici nu era voie ca aceste fructe să se bată unul de altul, pentru a nu bate grindină, obicei păstrat şi astăzi. În această zi, merele (fructele lui Sînt-Ilie) se duc la biserică pentru a fi sfinţite, crezîndu-se că numai în acest mod ele vor deveni mere de aur pe lumea cealaltă.
• De Sfîntul Ilie, românii îşi amintesc şi de sufletele morţilor, în special de sufletele copiilor morţi. Femeile chemau copii străini sub un măr, pe care îl scuturau ca să dea de pomană merele căzute. Astfel, se consideră că morţii se veselesc.
• Bisericile sînt pline, acum, cu bucate pentru pomenirea morţilor (Moşii de Sînt-Ilie), iar la casele gospodarilor se organizează praznice mari.
• Se mai crede şi astăzi că dacă tună de Sînt-Ilie, toate alunele vor seca, iar fructele din livezi vor avea viermi.
• De Sfîntul Ilie, la sate, apicultorii recoltau mierea de albine, operaţie numită „retezatul stupilor“. Recoltarea mierii se făcea numai de către bărbaţi curaţi trupeşte şi sufleteşte, îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, ajutaţi de către un copil, femeile neavînd voie să intre în stupină. După recoltarea mierii, cei din casă, împreună cu rudele şi vecinii invitaţi la acest moment festiv, gustau din mierea nouă şi se cinsteau cu ţuică îndulcită cu miere. Masa festivă avea menirea de a asigura belşugul apicultorilor şi de a apăra stupii de furtul manei şi se transformă într-o adevărată petrecere cu cîntec şi joc. Era nevoie de multă atenţie, ca la această masă să nu fie prezenţi cei ce ştiau să facă farmece şi vrăji, căci mierea furată în astfel de zile mari „e mai cu putere la farmecele şi vrăjile lor“.
• Sînt-Ilie marchează miezul verii pastorale, dată cînd le era permis ciobanilor să coboare în sate, pentru prima dată după urcarea oilor la stînă. Cu această ocazie, ciobanii tineri sau chiar cei maturi aduceau în dar iubitelor sau soţiilor lor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multă migală.
• De Sfîntul Ilie nu se lucrează de teama pagubelor (trăaznete, ploaie, grindină). Sfîntul este cinstit mai ales de cojocari, stupari.
• Protectorul aviatorilor. Sărbătoarea proorocului Ilie Tesviteanul este şi Ziua Aviaţiei române, acest sfînt fiind considerat, începînd cu anul 1913, ocrotitorul şi patronul aviatorilor. Acest fapt se datorează felului în care s-a săvîrşit din viaţă, fiind purtat în văzduh pe un car de foc.
Lasă un răspuns