Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi s-a raliat iniţiativei derulată la nivel european, astfel că, în fiecare zi de marţi 13, organizează “Ziua informării Preventive”
Acţiunile dedicate acestei zile se desfăşoară sub sloganul “Preveniţi ghinionul”, iar activităţile informativ – educative ce vor avea loc urmăresc, în fapt, conştientizarea opiniei publice asupra pericolelor la care se poate expune în cazul nerespectării măsurilor şi regulilor de comportare specifice tipurilor de situaţii de urgenţă.
Cadrele Inspecţiei de Prevenire au ales, de această dată, să conştientizeze opinia publică asupra acelor tipuri de situaţii de urgenţă care se produc mai des pe raza judeţului nostru, incendii şi inundaţii.
Se vor desfăşura în data de 13 august a.c., mai multe activităţi de informare preventivă în localităţile Călăraşi, Olteniţa şi Lehliu Gară, prilej cu care, cadre ale inspectoratului vor distribui pliante şi ghiduri informative cu măsuri specifice de apărare împotriva incendiilor şi materiale informative privind adoptarea unui comportament corespunzător în cazul producerii unor situaţii de urgenţă (incendii, inundaţii, cutremure, accidente tehnologice şi altele).
În zona Orizont, din municipiul Călăraşi, împreună cu reprezentanţi ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Călăraşi, cadre ale Inspecţiei de Prevenire (structură de specialitate a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi) vor amenaja şi un punct de informare a cetăţenilor, unde doritorii vor putea procura o serie de pliante şi materiale informative ce conţin măsuri şi de prevenire pentru o arie largă de situaţii de urgenţă.
De asemenea, marţi, începând cu ora 10.00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi îşi va deschide porţile pentru toţi cei care doresc să se familiarizeze cu specificul profesiei noastre, vizualizând totodată şi tehnica de intervenţie, cu care echipajele serviciilor profesioniste participă la misiunile de salvare.
În acelaşi context, cei care vor avea plăcerea să viziteze şi să cunoască, vor putea intra în contact cu pompierii salvatori şi paramedicii SMURD, iar de această dată, cu prilejul derulării „Zilei Informării Preventive”, vizitatorii se vor bucura şi de prezentarea unor exerciţii demonstrative specifice de stingere, descarcerare şi acordare a primului ajutor medical de urgenţă, simulare misiune de căutare-salvare a persoanelor şi multe altele.
Această iniţiativă a pompierilor se înscrie într-un lung şir de activităţi derulate pe linia informării preventive, al cărui principal obiectiv constă în derularea unor campanii de informare („F.O.C. – Flăcările Omoară Copii” şi „R.I.S.C. – Renunţă. Improvizaţiile sunt Catastrofale”), menite să conştientizeze cetăţenii asupra pericolelor la care se expun în cazul nerespectării măsurilor şi regulilor de comportare specifice situaţiilor de urgenţă, crearea comportamentului preventiv şi atitudinii pro-active în rândul comunităţii în vederea reducerii semnificative a numărului victimelor.
Lasă un răspuns