Duminica Rusaliilor
Rusaliile sunt cea mai veche sărbătoare creştină împreună cu cea a Paştilor, fiind prăznuită încă din vremea Sfinţilor Apostoli
• Sîmbătă, în ajun, sînt Moşii de vară, ziua cînd creştinii duc la biserică colivă, orez cu cireşe şi colaci, pomană de sufletul morţilor
Duminica Cincizecimii (Dominica Pentecostes, Piatidesiatnita) sau a Pogorîrii Sfîntului Duh, numită în popor şi Duminica mare, este sărbătoarea anuală a Pogorîrii Sfîntului Duh peste Sfinţii Apostoli, eveniment pe care ni-l istorisesc Faptele Apostolilor (2,1-4) şi cu care se încheie descoperirea faţă de lume şi de creaţie a lui Dumnezeu, Cel în treime. Ea cade întotdeauna la 10 zile după înălţare sau la 50 de zile după Paşti, cînd a avut loc evenimentul sărbătorit şi cînd evreii îşi serbau şi ei praznicul Cincizecimii. Este totodată sărbătoarea întemeierii Bisericii creştine, căci în aceeaşi zi, în urma cuvîntării însufleţite a Sfîntului Apostol Petru, s-au convertit la creştinism circa 3.000 de suflete care au alcătuit cea dintîi comunitate creştină din Ierusalim (Fapte II, 41), nucleul Bisericii de mai tîrziu. De sărbătoarea Rusaliilor aparţin o sumedenie de datini, credinţe şi rituri religioase populare, legate de pomenirea generală a morţilor din sîmbăta precedentă, numită în popor Moşii de vară.
Cea mai veche sărbătoare creştină, alături de Paşti
Rusaliile sînt cea mai veche sărbătoare creştină împreună cu cea a Paştilor, fiind prăznuită încă din vremea Sfinţilor Apostoli, ca o încreştinare a sărbătorii iudaice corespunzătoare. Despre ea amintesc şi Sf. Apostol Pavel (1 Cor. 16,8) şi Sf. Luca (Fapte 20,16). E numărată şi în Constituţiile Apostolice printre sărbătorile în care sclavii se cuvine să fie eliberaţi de muncile obişnuite. Nu numai ca vechime, ci şi ca importanţă, sărbătoarea Rusaliilor vine îndată după Paşti. În timpul privegherii din ajun, se făcea odinioară botezul catehumenilor. Ca şi la Paşti, erau oprite îngenuncherea şi postirea în toate zilele Cincizecimii; erau interzise jocurile din circuri şi palestre, spectacolele păgîne de teatru etc. Se împodobeau casele, în semn de bucurie, cu flori şi ramuri verzi, îndeosebi de nuc sau de tei, aşa cum se face pînă azi, obicei moştenit de la evrei, la care Cincizecimea era şi sărbătoarea premiţiilor din flori şi fructe. În biserici se aduc şi azi frunze verzi de tei sau de nuc, care se binecuvîntează şi se împart credincioşilor, simbolizînd limbile de foc ale puterii Sfîntului Duh, Care S-a pogorît peste Sfinţii Apostoli.
Tradiţii de Rusalii
În mitologia românească, Rusaliile – cuvînt provenit din latinescul „rosalia“ (sărbătoarea trandafirilor) – sînt considerate femei fabuloase din categoria Ielelor, fiicele lui Rusalim Împărat. În „Descriptio Moldaviae“, Dimitrie Cantemir numea Ielele „nimfe ale aerului, îndrăgostite cel mai des de tinerii mai frumoşi“. Nu se cunoaşte originea acestui mit, „iele“ nefiind un nume, ci pronumele personal feminin „ele“, rostit popular. Acest mit a fost suprapus ulterior peste sărbătoarea creştină postpascală a Cincizecimii şi devenită Duminica Rusaliilor. De această sărbătoare se leagă fel de fel de alte tradiţii. Una dintre ele ar fi cea legată de Rusalcele slave, un fel de zîne ale apelor, asemănătoare sirenelor. În popor, Rusaliile sînt considerate a fi iele, un fel de zîne rele, care-i pocesc sau le iau minţile oamenilor care îndrăznesc să le privească. Pentru a se feri de ele, oamenii trebuie să poarte asupra lor frunze de pelin, iar dacă le întîlnesc, să nu-şi ridice privirea şi să nu le vorbească. Fiind zîne ale apelor, în ziua Rusaliilor e bine ca oamenii să nu se scalde, căci îi paşte înecul. Legat de Rusalii este şi faimosul joc al căluşarilor. Este un dans ritual de origine străveche şi neclară, cu rol magic, pe de o parte patronat chiar de iele, pe de alta capabil să vindece relele. În popor se crede că jocul căluşarilor are puterea de a izgoni bolile cronice.
În Şcheii Braşovului, în fiecare an, de Rusalii, Junii Bătrîni organizează pentru Junii Tineri „Jocul strămoşesc din Varişte“.
Icoana praznicului
• Icoana praznicului este o icoană în culori de roşu şi aur, care semnifică faptul că este vorba despre un mare eveniment. În partea de sus este prezentat un soare din care ies raze ce se îndreaptă către fiecare apostol. De asemenea, deasupra fiecăruia este reprezentată o limbă de foc care semnifică Pogorîrea Duhului Sfînt. Aceste limbi de foc sînt simbolizate şi de frunzele de nuc care se sfinţesc în această zi în biserici. Clădirea de pe fundalul icoanei reprezintă camera de sus a locului în care ucenicii Domnului erau adunaţi după Înălţare. Apostolii sînt înfăţişaţi şezînd într-un semicerc, care arată unitatea Bisericii. Alături de apostoli este reprezentat şi Sfîntul Pavel, care, deşi nu se afla în acea zi acolo, a devenit Apostolul Bisericii şi cel mai mare misionar. Cei patru Evanghelişti (Matei, Marcu, Luca şi Ioan) sînt redaţi cu manuscrisele în mînă, ceea ce semnifică faptul că ei au autoritatea învăţăturii date de Mîntuitorul. În centru, sub evanghelişti, este redat un rege-figură simbolică a oamenilor care trăiau în întunericul păcatului, idolatriei şi a necunoaşterii. Regele poartă în mînă o haină albă, adică învăţăturile apostolilor.
Ce se spune în popor despre ziua Moşilor de vară
• Moşii se zice că au fost nouă uncheşi bătrîni, care, pe unde mergeau, numai bine şi minuni făceau.
• În aceste zile se deşteaptă toţi morţii şi se duc pe Valea cu Dor. Acolo găsesc tot ce li s-a dat de pomană în cursului anului. Cine nu găseşte nimic ia ţărînă în poală şi se întoarce mîhnit. Oalele se împart pentru ca cei morţi să aibă cu ce bea apă pe lumea cealaltă. În zilele de Moşi se lucrează orice, dar nu se toarce, căci se crede că se întorc colacii de la morţi îndărăt. Acum nu se dau lăturile afară, că bieţii morţi stau cu gurile căscate în această zi, aşteptînd colaci, şi lăturile le dau în gura lor. Nu se mătură, că se dă praf în ochii morţilor, care stau după uşă, pînă a doua zi, cînd, după terminarea liturghiei, îşi iau zborul către cer.
• Ca să fii ferit de furtişaguri şi pierderi peste an, este bine ca cea dintîi plăcintă pe care o faci sîmbăta, pentru a doua zi, s-o rupi în trei şi s-o dai de pomană săracilor ori s-o mănînci în casă.
• Ca să fii ferit de boli „din apucate“ şi ca să le meargă bine zarzavaturilor din grădină se fac colaci şi se dau, cu lapte, de pomană pentru morţi.
• La Moşii de Cireşe (cum se mai numesc Moşii de vară) se aşază masa, pe care se pun grămezi de cireşe, flori şi colăcei, apoi se împart la oameni şi copii ce sînt chemaţi înadins. Ca cineva să împartă trebuie ca mai întîi să nu fi gustat cireşe pînă în momentul acela.
• În această zi gospodinele fac bucate bune cu carne de miel, plăcinte şi dau de pomană în blide noi, linguri noi şi vase noi. Părinţii dau pomană la fii şi nepoţi, naşii finilor, cumetrilor, rudele şi prietenii unii altora.
• Moşii de Vară se ţin ca să nu îmbătrîneşti repede.
• Dacă va ploua în ziua de Moşi de Vară, va fi anul mănos.
Moşii de vară
Moşii de vară, ţinuţi în sîmbăta Rusaliilor, reprezintă unul dintre cele mai importante momente ale cultului morţilor. Se dau de pomană neapărat, pe lîngă bucatele şi colacii obişnuiţi, vase de lut sau de porţelan, căni, străchini şi vase de lemn (cofe, cofăiele), împodobite cu flori şi umplute cu lapte, vin sau apă. Înainte se credea că sufletele morţilor, după ce au părăsit mormintele în Joia Mare şi au zburat slobode timp de 50 de zile, se întorc în lumea subterană în sîmbăta Rusaliilor, iar pomenile au rolul de a-i face pe morţi să plece îmbunaţi la ale lor. După obicei, de sufletul morţilor, în sîmbăta dinaintea Rusaliilor, creştinii duc la biserică colivă, orez cu cireşe şi colaci.
Lasă un răspuns