În perioada 12 – 15 august a.c., aproximativ 110 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Călăraşi vor asigura măsurile de ordine publică la manifestările cultural-artistice ce se vor desfăşura la nivelul județului, astfel:
- pe platoul din faţa Centrului Cultural Judeţean Călăraşi, unde va avea loc Festivalul Internaţional de Folclor „Hora Mare” – ediţia a XXIII-a;
- în localitățile Borcea, Grădiștea și Perișoru, unde vor avea loc manifestări cultural-artistice dedicate Zilelor Comunei;
- în Parcul Central din municipiu Călărași, unde vor fi desfășurate manifestările prilejuite de “Ziua Marinei”.
Jandarmii, în cooperare cu efective ale Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Călăraşi, vor acţiona pentru prevenirea oricăror fapte antisociale, dar şi pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică, atât în zona de desfăşurare a spectacolelor cât şi pe traseele de sosire şi plecare ale participanţilor la aceste manifestări.
Pentru prevenirea incidentelor nedorite, jandarmii recomandă cetăţenilor participanţi la aceste activităţi să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să evite implicarea în conflicte de orice natură, iar în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială să solicite ajutorul forţelor de ordine.
Cetăţenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul jandarmilor fie prin contact direct, fie prin apelarea numărul unic de urgenţe 112.
Lasă un răspuns