În dimineaţa zilei de 10 septembrie,mama unei tinere din localitatea Perişoru, a reclamat dispariţia fiicei sale minore (T. Ionela) de 17 ani. Femeia a semnalat că a găsit deschisă fereastra camerei în care fata a dormit în noaptea de 09 spre 10 septembrie a.c.
Potrivit declaraţiei mamei, în ziua de 09 septembrie a.c. a avut o discuţie cu fiica sa, care i-a adus la cunoştinţă că este însărcinată, iar tatăl copilului este un băiat în vârstă de 16 ani din comuna Perişoru.
Poliţiştii deplasaţi la domiciliul tinerei au găsit în dormitorul acesteia o bluză, care prezenta pete de culoare brun roşcat ce păreau a fi de sânge, şi mai multe cioburi de sticlă.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti, minora a fost identificată 4 ore mai târziu şi internată la Spitalul Judeţean Călăraşi.
Aceasta a fost găsită pe câmp, lângă un canal de irigaţii, aflându-se în stare de inconştienţă, prezentând leziuni la nivelul braţelor, posibil ca urmare a automutilării cu un obiect tăietor. Fata a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
Sunt continuate verificările pentru stabilirea împrejurărilor producerii incidentului.
Lasă un răspuns