Ford a surprins asistenţa la Salonul Auto Shanghai 2013,printr-un concept care readuce în actualitate numele Escort şi care se pare că intră în categoria berlinelor accesibile pentru pieţe emergente.
Ford Escort a avut o cariera destul de strălucită timp de peste 30 de ani, dar a dispărut din catalogul Ford în 2003, când a fost înlocuit cu modernul Focus.
Se pare că noul Ford Escort a fost gândit prioritar pentru China, unde Ford intenţionează să-şi înnoiască gama până în 2015 cu nu mai puţin de 15 modele.
Conceptul Ford Escort are dimensiuni apropiate de Focus, dar vine cu un stil mai cuminte, mai familist, mizând mai mult pe caracterul practic decât pe dinamism, după cum afirmă oficialii.
Viitorul Ford Escort, care ar trebui să fie pus în vânzare din 2015 în China, va ajunge şi pe alte pieţe auto.Va deveni un concurent pentru noul val de berline ieftine, precum Peugeot 301/Citroen C-Elysee, Skoda Rapid/Seat Toledo sau chiar Dacia Logan/Renault Symbol.
Lasă un răspuns