
Astăzi, toată lumea creştină serbează Naşterea Sfîntului Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul, cel care l-a botezat pe Hristos în apa Iordanului, recunoscîndu-l ca Mesia, cel care a fost decapitat la cererea Salomeei, fiica Irodiadei. Sărbătoarea s-a suprapus cu cea păgînă, cu mult mai veche. Numită „Sînziene“ în nordul şi vestul ţării (Bucovina, Maramureş, Transilvania, Banat) şi „Drăgaica“ – în Muntenia, Oltenia, Dobrogea şi Sudul Moldovei, sărbătoarea păgînă pare să nu aibă nicio legătură cu cea creştină. Doar în Bucovina, unde tradiţia Sfîntului Ioan cel Nou de la Suceava a rămas extrem de puternică, sărbătoarea Sînzienelor îi este întru totul dedicată lui.
Istoricul sărbătorii
Naşterea Sfîntului Ioan Botezătorul a fost Înaintemergătoare Naşterii lui Hristos, fiind prevestită în profeţiile Vechiului Testament de proorocul Isaia. Chiar din secolul al IV-lea, Naşterea Botezătorului a fost prăznuită cu mare fast. În calendarul ortodox, ziua de naştere a Sfîntului Ioan Botezătorul este cinstită ca o zi specială, asemănătoare datei de Naştere a Mîntuitorului Iisus şi a Maicii Domnului, Fecioara Maria. În schimb, pentru toţi ceilalţi sfinţi, ziua de prăznuire este orînduită la data trecerii sale la viaţa veşnică.
Ultimul profet al Vechiului Testament
Sfîntul Ioan, fiul preotului Zaharia şi al Elisabetei, verişoara Fecioarei Maria, s-a născut în localitatea Ein-Kerem, nu departe de Ierusalim. Părinţii Sfîntului Ioan s-au rugat la Dumnezeu, ani de-a rîndul, să le binecuvînteze viaţa cu un fiu. Deşi erau înaintaţi în vîrstă, Elisabeta şi preotul Zaharia sperau ca ruga lor fierbinte să le fie împlinită de Dumnezeu, iar această minune să alunge din viaţa lor ocara nerodirii de prunci. Pentru că, în acea vreme, poporul evreu credea că familia fără copii era blestemată de Dumnezeu. Din această cauză, deseori, nici ofrandele aduse de aceste familii la Templu nu erau primite. Într-o zi, pe cînd mulţimea venită la Templu se ruga afară, iar preotul Zaharia trebuia să tămîieze, lîngă altar a apărut Arhangherul Gavriil. Acesta i-a adus preotului minunata veste că va avea un fiu: „Nu te teme Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată şi Elisabeta, femeia ta, va naşte un fiu şi-l vei numi Ioan… şi vei avea mare bucurie, şi mulţi se vor bucura, căci el va fi mare înaintea lui Dumnezeu şi se va umple de duhul sfînt încă din pîntecele maicii sale”.
Pedepsit pentru necredinţă
Preotul Zaharia n-a crezut că vestea Arhanghelului Gavriil (cum menţionează Evanghelistul Luca, 1, 20) este adevărată. A invocat faptul că şi el, şi nevasta sa erau bătrîni (Luca 1,18). Pentru necredinţa lui, Arhanghelul Gavriil i-a mărturisit preotului Zaharia că va rămîne mut, pînă cînd se va împlini vestirea sa, iar Elisabeta va aduce pe lume pruncul cel aşteptat. Şi aşa s-a întîmplat (Luca 1, 14, 19). La opt zile de la naştere, proorocul a spus: „Să-l cheme Ioan!” Acest nume, Ioan, înseamnă: „Domnul s-a milostivit!” (în limba ebraică). Atunci, preotul Zaharia a scăpat de muţenie. Apostolul Ioan a petrecut 30 de ani în pustie pentru a-şi păstra puritatea. De fapt, Ioan a fost trimis de Dumnezeu în pustiul Iordanului să propovăduiască botezul pocăinţei şi să arate oamenilor pe Hristos Mesia cel mult aşteptat, pe Mielul şi Fiul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii. După ce a părăsit pustia, Ioan s-a stabilit în împrejurimile Iordanului. Acolo le-a predicat în continuare oamenilor pocăinţa. Ioan mai este numit şi Înaintemergătorul pentru că a vestit venirea Mîntuitorului.
Tîlcul naşterii lui Ioan
Naşterea Sfîntului Ioan s-a pus la 24 iunie, după solstiţiul de vară, cînd ziua începe să scadă şi noaptea se măreşte. Naşterea Domnului s-a pus la 25 decembrie, după solstiţiul de iarnă, cînd ziua se măreşte şi noaptea scade. De ce au rînduit aşa Sfinţii Părinţi? Pentru că naşterea Sfîntului Ioan a avut loc la sfîrşitul Legii Vechi, cînd învăţătura ei scade şi în locul ei vine în lume lumina lui Hristos care biruieşte întunericul necredinţei şi aruncă noaptea neştiinţei şi a păcatului şi aduce pe pămînt o lege nouă, Legea Harului. Aceasta o spune chiar Sfîntul Ioan Botezătorul: Acela trebuie să crească, iar eu să mă micşorez (Ioan 3, 30).
„Drăgaica“, în miezul verii
Ziua Sînzienelor este adevăratul miez al verii. Pe vremuri se credea că, la prînz, soarele se opreşte în loc şi se spunea că, cine-l priveşte în acest moment îl poate vedea tremurînd pe loc, ceea ce le-ar aduce noroc. În ziua de Sînziene nu trebuie să se semene şi să se adune ciuperci, din credinţa că recolta este „nebună“, aducătoare de boli şi suferinţă sau afectată de dăunători, pentru că „ielele“ iau minţile celui care seamănă sau adună. Florile de sînziene, sfinţite la biserică, se atîrnă la ferestre ori la poartă, iar tinerii şi copiii le poartă la piept ori la brîu, pentru a-i feri de duhurile rele. Florile uscate pot fi folosite iarna drept leac pentru bolnavii de rinichi şi cei cu afecţiuni ale tiroidei, pentru că pot „sfărîma pietrele“ şi pot să „topească guşa“. Sînzienele reprezintă şi un prilej de întîlnire a tinerilor ce doresc să-şi unească destinele, o sărbătoare a iubirii, cinstită cum se cuvine, cu cîntec şi joc. Se ţin bîlciuri cu tiribombe şi căluşei. În zorii zilei, flăcăii se adună în cete şi străbat satele, cu flori de sînziene la pălării. După unii specialişti, sărbătoarea Sînzienelor îşi are originea într-un cult geto-dacic străvechi al Soarelui. Aceste personaje au fost adesea reprezentate de traci înlănţuite într-o horă care se învîrteşte ameţitor.
Dacă plouă de Sînziene
Lucrătorii ogoarelor urmăresc starea vremii în ziua de Sînziene. Tradiţia populară spune că dacă plouă de Sînziene, nu este un semn bun. Va ploua încă 40 de zile, iar vremea rea va aduce necazuri oamenilor.
O floare de sînziene este mesagerul norocului
Se spune că în această zi este bine să aducem în casa noastră o floare de sînziene, ca un mesager al norocului. Stropită cu agheasmă, floarea se păstrează la icoane. După ce se usucă, să purtaţi în portofel o floricică de sînziene oricît de mică. Să fiţi convinşi că norocul nu are să vă ocolească tot anul.
Lasă un răspuns