Jandarmii Călărăşeni, împreună cu reprezentanţi ai S.C. Enel Dobrogea S.A., au efectuat în 09 ianuarie a.c., o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii sustragerii de energie electrică, pe raza localităţii Dragalina.
În urma controalelor efectuate au fost identificate 6 persoane care sustrăgeau energie electrică prin diferite metode, evitând contorizarea.
Potrivit notelor de constatare întocmite de reprezentanţii societăţii de distribuţie a energiei electrice, persoanele în cauză sustrăgeau energie electrică prin folosirea unor instalaţii clandestine racordate direct la reţeaua electrică aflată în imediata apropiere a locuinţelor.
Celor în cauză li s-au întocmit actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de sustragere de energie electrică şi folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul Penal şi Legea nr. 123/2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale.
Lasă un răspuns