Jandarmii călărăşeni asigură ordinea publică la Sala Polivalentă din municipiul Călăraşi

Jandarmii călărăşeni asigură ordinea publică la Sala Polivalentă din municipiul Călăraşi
Jandarmii călărăşeni asigură ordinea publică la Sala Polivalentă din municipiul Călăraşi

În perioada 08 – 11 aprilie a.c., Inspectoratul de Jandarmi Județean Călărași va asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor la partidele de futsal din cadrul Grupei a IV-a de calificare la UEFA Futsal Euro 2018 – Slovenia, dintre reprezentativele României, Portugaliei, Finlandei și Letoniei, ce se vor desfășura la Sala Polivalentă din municipiul Călărași.

Deasemenea, sâmbătă 08 aprilie a.c., începând cu ora 12.00, jandarmii călărășeni vor asigura măsurile de ordine publică și la meciul de handbal dintre echipele AHC Dunărea Călărași 2014 și CS Dinamo București, din cadrul Play-off-ului Ligii Naționale de Handbal Masculin.

Accesul publicului şi măsurile de ordine în incinta Sălii Polivalente se realizează cu agenţi ai societăţii specializate de pază şi protecţie, contractată de organizator.

Echipajele de jandarmerie prezente în zona imediată şi apropiată  a locului de desfăşurare a manifestării sportive, vor asigura condiţiile de securitate pentru toţi participanţii şi vor acţiona pentru prevenirea producerii oricăror fapte antisociale, intervenind în cazul în care ordinea publică va fi tulburată.

Jandarmeria Călăraşi recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.
Participanţii la aceste manifestări sportive trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine în apropierea şi în incinta arenei sportive.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *