Indicatorii socio-economici în luna septembrie 2015 și în perioada 1.01 – 30.09.2015

Indicatorii socio-economici în luna septembrie 2015 și în perioada 1.01 – 30.09.2015
Indicatorii socio-economici în luna septembrie 2015 și în perioada 1.01 – 30.09.2015

Evoluţia principalilor indicatori socio-economici la nivelul judeţului Călăraşi, în luna septembrie 2015 s-a caracterizat prin:

– scăderea producţiei industriale realizată în luna septembrie 2015 cu 10,6% faţă de luna precedentă şi cu 5,4% comparativ cu producţia industrială realizată în luna septembrie 2014;

 – creşterea câştigului salarial mediu nominal net cu 2,5% comparativ cu luna precedentă şi cu 11,5% comparativ cu luna septembrie 2014 ;

 – scăderea ratei şomajului înregistrat, la sfârşitul lunii septembrie 2015 cu 0,1 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna precedentă şi faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent;

 – scăderea indicelui de utilizare netă a locurilor de cazare, din structurile de primire turistică, cu 2,3 puncte procentuale faţă de luna august 2015 şi cu 2,0 puncte procentuale faţă de luna septembrie 2014;

 – scăderea numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale cu 5  comparativ cu luna august 2015 şi respectiv cu 6 comparativ cu luna septembrie 2014;

 – scăderea numărului născuţilor-vii, al deceselor generale, al numărului căsătoriilor, al divorţurilor şi al deceselor sub 1 an faţă de luna anterioară. Comparativ cu luna septembrie 2014 a crescut numărul născuţilor-vii, a scăzut numărul căsătoriilor, al divorţurilor, al deceselor sub 1 an şi s-a menţinut la acelaşi nivel numărul deceselor generale .

 

Producţia industrială realizată în luna septembrie 2015 a înregistrat o scădere de 10,6%, comparativ cu luna precedentă.

 

În luna septembrie 2015, aportul industriei prelucrătoare a fost de 99,7% din volumul total al producţiei industriale realizată.

 

Producţia  industrială  realizată  în  luna septembrie 2015, comparativ cu luna septembrie 2014, a fost mai mică cu 5,4%, scăderea datorându-se  în  principal diminuării producţiei  în  industria   prelucrătoare.

În  perioada 1.I – 30.IX.2015, comparativ cu perioada corespunzătoare a anului precedent, s-a  înregistrat creşterea producţiei cu 11,4%. Majorări semnificative s-au înregistrat în: industria alimentară, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, industria metalurgică şi fabricarea de părţi şi accesorii pentru maşini de multiplicat.

 

Câştigul salarial mediu nominal brut pe total judeţ, în luna septembrie 2015, a fost de 2012 lei, mai mare cu 2,3% comparativ cu luna precedentă şi cu 11,8% comparativ cu luna septembrie 2014. Pe ramuri de activitate, acesta a fost de 2161 lei în agricultură, silvicultură şi pescuit, de 1946 lei  în industrie şi construcţii şi de 1999 lei în servicii.

Câştigul salarial mediu nominal net  în luna septembrie 2015, a fost de 1453 lei, mai mare cu 2,5% comparativ cu luna precedentă şi cu 11,5% comparativ cu luna septembrie 2014. Pe ramuri de activitate, acesta a fost de 1556 lei  în agricultură, silvicultură şi pescuit, de 1413 lei  în industrie şi construcţii şi de 1440 lei  în servicii.

Câştigul salarial mediu nominal brut la nivelul economiei naţionale, în luna septembrie 2015 a fost de 2541 lei, iar cel net de 1833 lei. Comparativ cu luna precedentă, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 1,1%. Indicele câştigului salarial real, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele general al preţurilor de consum al populatiei, a fost de 100,8% pentru luna septembrie 2015 faţă de luna precedentă, de 139,2% faţă de  octombrie 1990 şi de 109,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

 

Efectivul salariaţilor, la sfârşitul lunii septembrie 2015, a fost de 43517 persoane, mai mare cu 68 persoane faţă de luna precedentă şi respectiv cu 412 persoane faţă de luna septembrie 2014.

Pe ramuri de activitate, numărul salariaţilor a fost de 3,8 mii persoane în agricultură, silvicultură şi pescuit, de 15,4 mii persoane în industrie şi construcţii şi de 24,3 mii salariaţi în servicii.

 

Potrivit datelor furnizate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Călăraşi, numărul şomerilor înregistraţi, la sfârşitul lunii septembrie 2015, era de 7410 persoane, în scădere cu 61 persoane faţă de luna precedentă (-0,8%).

Comparativ  cu   luna septembrie 2014, numărul  şomerilor înregistraţi a fost mai mic cu 384        persoane (-4,9%).

La  sfârşitul  lunii septembrie 2015, femeile reprezentau 44,0% din numărul total al şomerilor  înregistraţi.

Din numărul total al şomerilor înregistraţi, 602  persoane (8,1% din total şomeri)  beneficiau  de indemnizaţie de şomaj 75% şi 503 persoane (6,8% din total şomeri) au primit  indemnizaţie de şomaj  50%.

Numărul şomerilor neindemnizaţi la sfârşitul lunii septembrie 2015 era de 6305 persoane, reprezentând 85,1% din totalul şomerilor înregistraţi – majoritatea (89,8%) având studii primare, gimnaziale sau profesionale.

Rata  şomajului  înregistrat la sfârşitul lunii septembrie 2015, în judeţul Călăraşi, a fost de 7,1%, calculată în raport cu populaţia activă civilă totală (7,2% în luna august 2015 şi 7,2%  în luna  septembrie 2014).

Pentru  femei, rata şomajului în luna septembrie 2015 a fost de 6,2% (6,2% în luna august 2015 şi 6,0% în luna septembrie 2014).

Pentru bărbaţi, rata şomajului în luna septembrie 2015 a fost de 8,0% (8,1% în luna august 2015 şi 8,5% în aceeaşi perioadă a anului precedent).

Din evidenţa Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Călăraşi reiese că, numărul locurilor de muncă  rămase  neocupate,  la  sfârşitul  lunii septembrie 2015, a fost de 323 locuri de muncă, toate în sectorul privat.  Din  totalul  locurilor de muncă vacante, 278 erau  pentru muncitori (86,1%).

 

Evoluţia principalelor fenomene demografice în luna septembrie 2015, comparativ cu luna precedentă a fost caracterizată de o scădere a numărului născuţilor-vii, al deceselor generale, a numărului căsătoriilor, al divorţurilor şi al deceselor sub 1 an, faţă de luna anterioară. Comparativ cu luna septembrie 2014 a crescut numărul născuţilor-vii, a scăzut numărul al căsătoriilor, al divorţurilor, al deceselor sub 1 an şi s-a menţinut la acelaşi nivel numărul deceselor generale .

Natalitatea. În luna septembrie 2015, numărul născuţilor-vii a fost de 294, mai mic cu 29 faţă de luna precedentă şi mai mare cu 66 faţă de luna septembrie 2014.

Mortalitatea generală. În luna septembrie 2015, numărul deceselor înregistrate a fost de 314, mai mic cu 25 faţă de luna precedentă şi s-a menţinut la nivelul înregistrat în luna septembrie  2014.

 

Mortalitatea infantilă. Numărul deceselor sub 1 an a fost de 2 în luna septembrie 2015, mai mic cu 1  faţă de luna precedentă  şi faţă de luna septembrie 2014.

Sporul natural. Ca urmare a faptului că numărul născuţilor-vii a fost mai mic decât cel al deceselor, s-a  înregistrat   un  spor  natural  negativ  -20  persoane în luna septembrie 2015 (-16 persoane  în luna august 2015, -86 persoane în luna septembrie 2014).

 Nupţialitatea. La oficiile de stare civilă, în luna septembrie 2015, s-au înregistrat 181 căsătorii, mai puţine cu 76  faţă de luna precedentă  şi respectiv cu 1 faţă de luna septembrie 2014.

Divorţialitatea. În luna septembrie 2015 s-au înregistrat 24 divorţuri, mai puţine cu 15 faţă de luna precedentă şi respectiv cu 28 faţă de luna septembrie 2014 .

 

 

 

În luna  iulie 2015, comerţul internaţional cu bunuri  s-a concretizat într-un volum al exporturilor FOB de 41,5 milioane euro şi al importurilor CIF de 32,9  milioane euro, înregistrând un sold pozitiv de 8,6 milioane euro. Exporturile FOB au înregistrat o creştere faţă de luna precedentă (+22,3%) şi o scădere faţă de luna iulie 2014 (-21,5%), iar importurile CIF au înregistrat o creştere faţă de luna precedentă (+13,5%) şi faţă de luna iulie 2014 (+36,2%).

În perioada 1.I–31.VII.2015, comerţul internaţional de bunuri s-a concretizat întru-un volum al exporturilor FOB de 199,9 milioane euro şi al importurilor CIF de 183,8 milioane euro, înregistrând un sold pozitiv de 16,1 milioane euro.

În perioada 1.I-31.VII.2015, în structura exporturilor, ponderea o deţin următoarele secţiuni din Nomenclatorul Combinat (NC) : metale comune şi articole din acestea (34,4%), articole din piatră, ciment, ceramică, sticlă şi din alte materiale similare (11,5%), materii textile şi articole din acestea (11,1%), produse vegetale (23,9%), maşini, aparate şi echipamente electrice de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imaginile (8,3%).

 

În structura importurilor, în 1.I-31.VII.2015, ponderea o deţin următoarele secţiuni: metale comune şi articole din acestea (35,6%), maşini, aparate şi echipamente electrice de  înregistrat  sau reprodus sunetul şi imaginile (17,4%), materii textile şi articole din acestea (7,9%), produse ale industriei chimice şi ale industriilor conexe (8,0%), pastă de lemn, deşeuri de hârtie sau de carton; hârtie şi carton şi articole din acestea (5,8%).

 

În luna septembrie 2015,activitatea de turism s-a caracterizat prin scăderea numărului de sosiri, a numărului de înnoptări în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică şi a indicelui de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune, faţă de luna precedentă. Comparativ cu luna septembrie 2014 a crescut numarul de sosiri, de innoptări în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică şi indicele de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune.

 

Numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică în luna septembrie 2015, a fost de 1713, mai mic cu 12,5% comparativ cu luna anterioară şi mai mare cu 28,0% comparativ cu luna septembrie 2014.

Sosirile înregistrate în structurile de tip hotel au reprezentat 59,7% din numărul total de sosiri în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, în timp ce sosirile înregistrate în structurile de tip motel au reprezentat 22,4%.

Numărul de înnoptări în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, în luna septembrie 2015, a fost de 3553, mai mic cu 16,0% faţă de  luna precedentă şi mai mare cu 14,8% comparativ cu luna septembrie 2014.

Înnoptările înregistrate în structurile de tip hotel au reprezentat 53,1% din numărul total de înnoptări în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, în timp ce înnoptările înregistrate în structurile de tip motel au reprezentat 35,2%.

Indicele de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune, în luna septembrie 2015, a fost de 15,6% la total structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare, mai mic cu 2,3 puncte procentuale comparativ cu luna precedentă şi mai mare cu 2,0 puncte procentuale comparativ cu luna septembrie 2014.

În luna septembrie 2015, s-au eliberat 49 autorizaţii de construcţii pentru clădiri rezidenţiale, mai puţine cu 5 faţă de luna anterioară şi cu 6  faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Rata inflaţiei, determinată  pe baza creşterii preţurilor de consum la populaţie, a fost în luna septembrie 2015 de  0,26%  faţă  de luna precedentă, de -1,63% faţă de decembrie 2014 şi de -1,73% faţă de septembrie 2014.

Rata  medie lunară a inflaţiei,  în  perioada  1.01-30.09.2015, a fost de -0,2% în scădere faţă de cea  din perioada corespunzătoare a anului precedent (0,1%).

În luna septembrie 2015 faţă de luna anterioară,  au crescut preţurile mărfurilor alimentare cu 0,90% şi tarifele serviciilor cu 0,13%, iar preţurile mărfurilor nealimentare s-au diminuat cu -0,15%.

Efectivele de animale existente la 30 septembrie 2015, pe ansamblul agriculturii erau de: 24,9 mii capete bovine, 135,6 mii capete porcine, 209,3 mii capete ovine + caprine şi 3522,9  mii capete păsări.

Comparativ cu situaţia existentă la 30 septembrie 2014, pe ansamblul agriculturii, efectivele de animale  au crescut cu: 1,2 mii capete bovine (+5,1%), 4,3 mii capete la ovine + caprine (+2,1%) şi au scăzut cu 7,0 mii capete la porcine (-4,9%) şi cu 761,3 mii capete la păsări (-17,8%).

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *