Identificaţi după 23 de ani de la furtul dintr-un muzeu din Boston.Vezi ce opere de artă au fost furate

Autorii unui furt istoric comis în urmă cu 23 de ani într-un muzeu din Boston, de unde au sustras 13 opere de artă, au fost identificaţi de autorităţile americane, care au precizat că hoţii nu vor mai fi daţi în judecată, întrucât identificarea este tardivă, iar pânzele nu au fost regăsite.
Operele de artă sustrase de la Muzeul Isabella Stewart Gardner pe 18 martie 1990 – dintre care trei tablouri de Rembrandt, unul de Johannes Vermeer, trei de Edgar Degas şi unul de Edouard Manet – erau evaluate la 500 de milioane de dolari.

 
După mulţi ani FBI a anunţat că i-a „identificat pe autorii furtului, care fac parte dintr-o organizaţie criminală ce acţionează în statele Mid-Atlantic (New York, New Jersey şi Pennsylvania) şi în Noua-Anglie”.
„În anii care au urmat furtului, operele au fost transportate în Connecticut şi în regiunea Philadelphia”, unde „unele dintre ele au fost propuse spre vânzare” în urmă cu circa 10 ani, a precizat FBI, într-o conferinţă de presă.
Insistând asupra „progreselor semnificative” ale anchetei, el a recunoscut însă faptul că FBI a pierdut de atunci urma acelor tablouri.
Autorii furtului pot să doarmă liniştiţi. „Furtul s-a produs în urmă cu 23 de ani, iar infracţiunea s-a prescris”, a recunoscut procurorul federal Carmen Ortiz în aceeaşi conferinţă de presă, evocând totodată posibilitatea unei „imunităţi” pentru aceia care vor ajuta autorităţile să regăsească tablourile.

 
Muzeul din Boston oferă o recompensă de 5 milioane de dolari oricărei persoane care va contribui la regăsirea pânzelor „într-o stare bună”.

 
Doi bărbaţi deghizaţi în poliţişti au intrat puţin după miezul nopţii în acel muzeu din Boston. După ce i-au neutralizat pe paznici, ei au furat 13 opere de artă – dintre care trei tablouri de Rembrandt, un Vermeer (doar 34 de tablouri din lume sunt atribuite cu certitudine acestui pictor), trei desene de Degas şi tabloul „Chez Tortoni” de Manet.
Pentru a intra în muzeu, ei au spus că se aflau acolo pentru că primiseră un apel telefonic, iar unul dintre paznici le-a deschis uşa de la intrare. Hoţii l-au somat apoi pe acel paznic să îşi părăsească biroul, spunându-i că deţin pe numele lui un mandat de arestare. Gardianul a respectat ordinul primit, îndepărtându-se astfel de butonul care declanşa sistemul de alarmă. Cei doi hoţi i-au cerut apoi să îl cheme pe colegul său la faţa locului. Hoţii i-au încătuşat pe cei doi paznici, i-au închis într-o pivniţă şi i-au legat de nişte ţevi.
Furtul a fost descoperit în dimineaţa zilei următoare.
Muzeul, care expune în principal opere de artă americane şi europene, a fost înfiinţat în 1903 de colecţionara de artă şi filantroapa Isabella Stewart Gardner.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *