Elicopterul SMURD, solicitat în urma unui accident cu 5 victime

Elicopterul SMURD Dobrogea a fost solicitat în apropiere de Fetești, în urma unui accident rutier. În urma accidentului au rezultat 5 victime (3 adulți și 2 copii minori) conștiente și neîncarcerate.

Joi, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență,, Barbu Catargiu” al județului Ialomița, a fost alertat de producerea unui accident rutier, pe drumul DJ 212, între localitatea Movila și municipiul Fetești, în care a fost implicat un autoturism, ce a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.

La locul evenimentului, salvatorii s-au deplasat de urgență cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. În sprijinul acestora au intervenit trei echipaje ale SAJ Ialomița.

De asemenea a fost solicitată și intervenția elicopterul SMURD Constanța. În urma accidentului au rezultat 5 victime (3 adulți și 2 copii minori) conștiente și neîncarcerate.

După acordarea primului ajutor medical, un copil și un adult au fost preluați și transportați de către echipajul SAJ la Spitalul Municipal Fetești, cel de-al doilea adult a fost preluat de către elicopterul SMURD, iar cel de-al doilea copil și cel de-al treilea adult nu au necesitat îngrijiri medicale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *