
Biserica a rînduit sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci a Domnului Iisus Hristos la 14 septembrie, în amintirea zilei cînd a fost redescoperită, pe Golgota, de către Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, Crucea pe care a fost răstignit Iisus
Înălţarea Sfintei Cruci este una dintre cele mai vechi sărbători creştine, închinată Crucii Domnului nostru Iisus Hristos. Biserica a rînduit sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci a Domnului Iisus Hristos la 14 septembrie, în amintirea zilei cînd a fost redescoperită, pe Golgota, de către Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, Crucea pe care a fost răstignit Iisus. Aceştia au găsit nişte cruci şi, neştiind care este Crucea Domnului, au atins, la îndemnul îngerului, crucile de trupul unei femei moarte. Atunci cînd a fost atinsă cu Sfînta Cruce, femeia a înviat. Crucea a fost înălţată pentru a fi văzută de mulţime şi, de atunci, acest praznic a fost trecut între sărbătorile tuturor creştinilor.
Simbolul credinţei creştine
Crucea este simbolul credinţei creştine. Pe 14 septembrie, ortodocşii postesc la praznicul împărătesc al Înălţării Sfintei Cruci pe care s-a jertfit Iisus Hristos. Sfinţii Părinţi ne îndeamnă să se închinăm cu semnul crucii, cinstindu-l astfel pe Mîntuitor, aducînd în sufletele noastre dragostea pentru cel care a trecut din viaţă spre moarte pe cruce, pentru izbăvirea păcatelor noastre. Pe 14 septembrie cinstim două evenimente: aflarea crucii pe care a fost răstignit Iisus şi înălţarea ei solemnă de către episcopul Macarie de Ierusalim, în anul 335, şi readucerea lemnului crucii de la perşi, în anul 629, pe timpul împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o în Biserica Sfîntului Mormînt din Ierusalim, în anul 630. Crucea rămîne semnul cel mai de seamă al creştinismului, iar cinstirea ei s-a răspîndit mai ales din secolul IV, încă din timpul vieţii Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Astăzi în biserici se ţin slujbe speciale, trebuie să ne rugăm şi să ţinem post.
Vedenia împăratului Constantin
În Scrierile Sfinte se povesteşte cum Constantin cel Mare, întîiul împărat al creştinilor, era la Roma, unde se războia cu Maxenţiu. Inamicul era numeros şi împăratul se temea de înfrîngere. Atunci, i s-a arătat în amiaza zilei semnul Crucii cu stele pe cer şi litere romane care formau un mesaj: „In hoc signo vinces“ („Întru aceasta vei birui“). Iisus i-a apărut în vis, cerîndu-i să însemne cu crucea toate steagurile şi scuturile ostaşilor săi. Tulburat, Constantin cel Mare a însemnat cu crucea uniformele soldaţilor şi a poruncit să se facă o cruce de aur, întocmai celei care i se arătase, care a fost purtată în faţa oştenilor. Armata lui a biruit vrăjmaşii. Văzînd puterea Sfintei Cruci, împăratul, care ulterior s-a creştinat, a trimis-o pe mama sa să afle la Ierusalim Crucea pe care a fost răstignit Domnul.
Minunea Sfintei Cruci
Sfînta Elena a găsit la Golgota trei cruci, cu tot cu piroane, a Mîntuitorului şi ale celor doi tîlhari răstigniţi de-a dreapta şi de-a stînga lui Iisus. Sfînta Elena nu ştia care e Crucea Sfîntă, dar a aflat-o printr-o minune. O văduvă al cărei sicriu a fost atins cu Sfînta Cruce s-a sculat din moarte. Cutremurată, împărăteasa a îngenuncheat şi a sărutat sfîntul lemn. Fericitul Macarie, Patriarhul locului, a înălţat crucea deasupra amvonului, ca să poată fi văzută de mulţimea de credincioşi care se îmbulzeau, spunînd: „Doamne, miluieşte-ne cu puterea Crucii Tale“. De atunci, aceasta a fost ziua Înălţării Sfintei Cruci, numită şi Făcătoare de Viaţă. În amintirea momentului din anul 335, an de an, în fiecare biserică este aşezată Sfînta Cruce în mijlocul sfîntului lăcaş, iar creştinii o împodobesc cu flori şi se închină. Este o zi de post, o zi în care sîntem chemaţi să medităm la Jertfa Mîntuitorului, la suferinţele îndurate pentru noi, oamenii. Slujbele şi cîntările bisericeşti subliniază tocmai importanţa Crucii în viaţa creştinilor: „Mîntuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvîntează moştenirea Ta. Biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celor potrivnici dăruieşte şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău“ (Troparul Înălţării Sfintei Cruci).
Împărţirea Crucii
Astăzi, fragmente din lemnul sfînt se află la Biserica Sfîntului Mormînt din Ierusalim, la Roma, Constantinopol, Veria şi Muntele Athos. Cea mai mare bucată este la Mănăstirea Xiropotamou, din Sf. Munte Athos. Dar chiar dacă astăzi avem doar fragmente ale Sfintei Cruci, simbolul crucii este neştirbit. Făcîndu-ne cruce, evocăm patima mîntuitoare pentru lume a lui Iisus.
Credinţe populare
• Tradiţia populară consideră că, în această zi, toate gîngăniile şi şerpii intră în pămînt unde iernează pînă la Alexii (17 martie). Printre şerpii care se ascund în aluniş, unul are în guşă o piatră preţioasă, tămăduitoare de multe boli. După Ziua Crucii nimănui nu-i mai e îngăduit să ucidă şerpi. Ziua Crucii e ziua şarpelui, nu se taie lemne, ca să nu vină şerpii la case. Este ziua care marchează schimbarea anotimpurilor. Este şi ultima zi în care se culeg buruieni de leac. Acum începe culesul viilor, se ţin slujbe speciale de binecuvîntare a rodului şi a butoaielor pentru vin. La cules, se lasă păsărilor ultimul buştean al viei considerat „strugurele lui Dumnezeu“. Fragii găsiţi după ce trece Ziua Crucii nu trebuie mîncaţi, fiind socotiţi ai morţilor. Perele culese de Ziua Crucii sînt bune de bubă rea. Dacă mai tună după Ziua Crucii, toamna va fi lungă. Cine lucrează de Ziua Crucii se va îmbolnăvi de boală grea. Azi nu se mănîncă nimic din ce are forma crucii, cum ar fi usturoi, nuci, prune, pepeni sau peşte. Nu se lucrează pe cîmp sau în casă, pentru a nu atrage primejdiile. În schimb, cei care ţin post negru, însoţit de rugăciune din suflet, se vindecă de multe boli grele.
Lasă un răspuns