Începând de joi, autostrada care leagă Bucureştiul de Constanţa este gata, pe ambele sensuri de circulaţie.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a anunţat că joi, 29 noiembrie, va avea loc „ceremonia oficială de recepţie” la terminarea lucrărilor pentru tronsoanele 6 şi 7 ale autostrăzii A2, respectiv Cernavodă – Medgidia şi Medgidia – Constanţa.
Lucrările de construcţie pentru tronsonul Cernavodă – Medgidia au fost executate de Asocierea Astaldi spa-Max Boegl Romania SRL cele pentru tronsonul Medgidia – Constanţa de Asocierea Astaldi SpA – Max Bögl, iar serviciile de consultanţă sunt asigurate de Asocierea S.C. Search Corporation SRL/S.C. Tecnic Consulting Engineering Romania SRL, conform comunicatului CNADNR.
Valoarea totală a proiectului de construcţie a autostrăzii Cernavodă-Constanţa este de 1,48 miliarde lei (fără TVA). Proiectul a fost finanţat din fonduri europene. Sprijinul financiar nerambursabil alocat prin Fondul de Coeziune este de circa 350 milioane lei (fără TVA), din care contribuţia Comisiei Europene este de 85%, diferenţa fiind asigurată de la bugetul de stat şi BEI.
Lasă un răspuns