De azi, noaptea creşte şi ziua scade

De azi, noaptea creşte şi ziua scade
De azi, noaptea creşte şi ziua scade

Joi, 22 septembrie, are loc echinocţiul de toamnă al anului 2016, ce reprezintă debutul acestui anotimp din punct de vedere astronomic, informează Descoperă. De acum, ziua scade treptat, iar noaptea devine din ce în ce mai lungă, pînă la solstiţiul de iarnă, marcat pe 22 decembrie. Astăzi, longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180°.
Punctul echinocţiului de toamnă, numit şi „punct autumnal”, se află pe sfera cerească la intersecţia eclipticii (ce reprezintă proiecţia pe sfera cerească a planului orbitei Pământului) cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la aceasta dată, trecînd din emisfera nordică a sferei cereşti în cea sudică.

Aflîndu-se deci la această data în dreptul ecuatorului ceresc, Soarele va răsări şi va apune chiar în punctele cardinale est şi vest, durata zilelor fiind astfel egală, indiferent de latitudine, cu cea a nopţilor. Singurele excepţii le întîlnim în regiunile polare, în zona polului nord incepînd lunga noapte polară, iar în cea a polului sud Soarele ivindu-se deasupra orizontului, timp de 6 luni, până la momentul echinocţiului de primavară.

Un alt fenomen important ce ne aşteaptă în curînd va fi trecerea la ora de iarnă. Astfel, în noaptea dintre 29 şi 30 octombrie (sîmbătă spre duminică), vom da ceasurile cu o oră înapoi, ora 04.00 devenind ora 03.00. Asta înseamnă că ne vom putea bucura de o oră în plus de somn, iar duminică, 30 octombrie, va fi cea mai lungă zi din an, cu 25 de ore.
Acest mecanism de schimbare a orei este folosit de România din 1932, acesta fiind folosit de peste 100 de ţări din întreaga lume.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *