La începutul acestei săptămâni, în perioada 6-7 octombrie 2014, Primăria Municipiului Călărași a fost reprezentată la Conferința anuală anticorupție – ediția a doua, ce a avut ca temă ”Bune practici în prevenirea corupţiei, promovarea integrităţii şi a transparenţei”.
La eveniment au participat reprezentanţi ai tuturor instituţiilor publice implicate în implementarea Strategiei Naționale Anticorupție, respectiv Guvern, ministere, sistem judiciar, autorități publice locale, precum şi parteneri instituţionali din mediul de afaceri şi societatea civilă.
Au avut loc dezbateri privind bunele practici dezvoltate în implementarea Strategiei Naţionale Anticorupţie 2012-2015.
În cadrul atelierului tematic aferent bunelor practici identificate la nivelul administrației publice locale, Primăria Municipiului Călărași s-a prezentat cu următoarele bune practici implementate în domeniul prevenirii și educației anticorupție, fapt care dovedește rolul activ al instituției în implementarea la nivel local a prevederilor Strategiei Naționale Anticorupție:
– acțiunile având ca temă prevenirea și educația în domeniul corupției adresate cetățenilor din comunitate și realizate în parteneriat cu D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Călărași;
– prevenirea corupției printr-o bună gestionare a veniturilor și cheltuielilor publice locale prin implementarea unei soluții informatice integrate aplicabilă aparatului de specialitate și serviciile publice locale;
– transparență instituțională prin comunicate de presă, conferințe de presă, informări publice care arată modul de cheltuire a banilor publici;
– creșterea gradului de educație anticorupție a personalului propriu prin informări/instruiri în acest sens, realizate în parteneriat cu D.G.A. – S.J.A. Călărași;
– realizarea și diseminarea la nivel intern a unui Opis legislativ integritate-anticorupție pentru funcționarii publici, personal contractual și aleșii locali;
– prevederi bugetare anuale distincte în cadrul bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului în anul 2013 – 10.000 lei, respectiv în anul 2014 – 15.000 lei, pentru implementarea S.N.A. la nivelul Primăriei.
Lasă un răspuns