Conducerea primăriei Borcea continuă reabilitarea drumurilor comunale

Conducerea primăriei Borcea continuă reabilitarea drumurilor comunale

Conducerea primăriei Borcea încercă să dezvolte comunitatea și prin reabilitarea unor străzi. A făcut șanțuri de captare a apei pluviale, din bugetul propriu, și unele reparații, pentru că, deocamdată, guvernul nu a dat nimic prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Sunt proiecte depuse pentru grădinița cu program prelungit,  proiecte pentru modernizare străzi, dar nu este finanțare.

Primarul Aniel Nedelcu: „Suntem la stadiul DALI (documentație de avizare pentru lucrări de intervenție) și urmează, apoi, procedura de licitație, după care finanțarea. Nu cred că vom mai avea când să facem investiții, anul acesta, sperăm, dar sunt șanse mici. Avem prinse unele cofinanțări pentru Căminul Cultural, reparații străzi, grădinița cu program prelungit, pe care le vom păstra în fondul de rezervă, având destinația stabilită.”

S-a continuat și construirea rigolelor de captare ape pluviale, pe străzile problematice

” Am reușit să mai reabilităm 4 km de drumuri, cu bani din bugetul local, și am continuat să facem șanțuri de captare ape pluviale. Fiindcă localitatea noastră are o formă de relief specifică zonelor de munte, avem probleme în timpul ploilor torențiale, când se inundă unele gospodării, și trebuie să facem rigole de captare ape pluviale. Avem deja zece străzi cu rigole și am rezolvat străzile problematice, în proporție de 70%. Încă mai lucrăm, în această perioadă, la strada Bacului și la străzile lăturalnice, unde, anual, se inundă casele.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *