În data de 9 mai , jandarmii călărăşeni au executat, împreună cu lucrători din cadrul S.C. Enel Dobrogea S.A., o acţiune de prevenire şi combatere a sustragerii de energie electrică din reţeaua Enel, în localităţile Gălbinaşi, Fundeni şi Plătăreşti.
La 22 de imobile (6 din Gălbinaşi, 9 din Fundeni şi 7 din Plătăreşti) au fost găsite instalaţii improvizate de alimentare cu energie electrică.
În baza notelor de constatare întocmite de reprezentanţii Enel, jandarmii au întocmit actele de constatare, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „sustragere de energie electrică” şi „folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea pentru ocolirea echipamentelor de măsurare”.
Cristian TUDORACHE
Lasă un răspuns