
Ziua de 15 ianuarie, aleasă ca Zi a Culturii Naționale, reprezintă data nașterii poetului național al românilor, Mihai Eminescu (1850-1889).
Lansarea volumelor VIII-XIV din seria Manuscriselor lui Mihai Eminescu, manifestare organizată de Secția de Filologie și Literatură a Academiei Române, Fundația pentru Știință și Artă și Biblioteca Academiei Romane, 2008.
Camera Deputaților a adoptat, la 16 noiembrie 2010, un proiect de lege, prin care ziua de naștere a lui Mihai Eminescu a devenit Zi a Culturii Naționale, act normativ ce a întrunit 175 de voturi favorabile, unul împotrivă și două abțineri.
Proiectul a fost inițiat de 50 de deputați și senatori PSD și de liberalul Mircea Diaconu, care a semnat această inițiativă. În expunerea de motive a inițiatorilor se arată: ”Ziua Culturii Naționale va fi, în viziunea noastră, o zi în care nu numai celebrăm un mare creator, dar și o zi de reflecție asupra culturii române, în genere, și a proiectelor culturale de interes național”.
Decretul pentru promulgarea Legii privind declararea zilei de 15 ianuarie — Ziua Culturii Naționale a fost semnat la 6 decembrie 2010, iar Legea nr. 238 din 7 decembrie 2010 a fost publicată în MO 831 din 13 decembrie 2010.
Și în alte țări europene, Ziua Culturii Naționale omagiază oameni de cultură remarcabili, reprezentativi pentru fiecare stat în parte. Astfel, în Spania, Ziua Culturii este marcată la data morții lui Miguel de Cervantes, iar în Portugalia, în ziua în care s-a născut poetul Luis de Camoes. Și autoritățile din Republica Moldova au hotărît ca ziua de naștere a lui Mihai Eminescu să devină Ziua Culturii Naționale.
Lasă un răspuns