Trofeul Ursul de Aur, obţinut de echipa filmului „Poziţia Copilului”

Filmul ” Poziţia Copilului”, regizat de Călin Peter Netzer, a primit trofeul Ursul de Aur pentru cel mai bun film, în cadrul celei de-a 63-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin. Producătorul Ada Solomon împreună cu regizorul Călin Peter Netzer au primit distincţia de la Wong Kar Wai, acesta fiind preşedintele juriului ediţiei din acest an a Festivalului de Film de la Berlin.

 

După ce a primit trofeul Ursul de Aur, pe scena Berlinalei, regizorul român Călin Peter Netzer a declarat: „Voi încerca să spun ceva, deşi am rămas fără cuvinte. Mulţumesc Berlinalei că ne-a invitat aici, mulţumesc directorului festivalului, Dieter Kosslick, dar şi lui Răzvan Rădulescu, cu care am scris scenariul acestui film”.

 

De asemenea, producătoarea peliculei, Ada Solomon, a declarat: „Sunt mai obişnuită să fiu o luptătoare, decât să câştig. Mulţumesc actriţei noastre principale, Luminiţa Gheorghiu. Acest premiu este în mare parte şi premiul ei. Desigur, îi mulţumesc lui Călin Peter Netzer, care a făcut acest film”.

 

Filmul „Poziţia Copilului” s-a aflat în competiţia Berlinalei 2013 alături de alte 18 filme.

 

Aşadar, întreaga Românie este mândră de echipa care a realizat acest film şi a reuşit să câştige un premiu atât de important pentru orice pasionat de cinematografie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *