Sf. Nicolae, „Făcătorul de Minuni“ sau Sfântul cel darnic

image

Ziua de 6 decembrie, în care îl cinstim pe Sfântul Nicolae, anunţă practic începutul sărbătorilor de iarnă, luna colindelor şi a darurilor
Sfântul Ierarh Nicolae este cel mai cunoscut sfânt al Bisericii noastre. Oricine ştie despre el că este sfântul care aduce daruri.
Noaptea dinaintea zilei de 6 decembrie este cunoscută ca fiind noaptea darurilor, momentul în care vine „Moş Nicolae“.
Datorită numeroaselor minuni săvîrşite atît în timpul vieţii, cît şi după moartea sa, Sf. Nicolae a fost supranumit „Făcătorul de Minuni“, păstrînd şi rolul de Moş pentru copii. Moş Nicolae are corespondenţi în întreaga Europă Centrală: Mikulás în Ungaria, Mikulás în Republica Cehă şi Slovacia şi Mikolaj în Polonia. Moş Nicolae îi seamănă mult lui Moş Crăciun, ambii fiind o adaptare după Sfîntul Nicolae, ambii purtînd straie roşii şi oferind cadouri.
Cînd ninge pe data de 6 decembrie se spune că Moşul îşi scutură barba şi iarna poate să înceapă. Este ziua în care binele învinge, prin credinţă, răul, iar oamenii se gîndesc deja la Ignat şi la Sărbătoarea Crăciunului. De-acum, gospodinele dau zor cu pregătirile pentru marea sărbătoare a Naşterii Domnului, Crăciunul.

Povestea Sfîntului Nicolae

Potrivit tradiţiei, Sfîntul Nicolae s-a născut în secolul IV, în provincia Lichia, oraşul Patara (Turcia). Părinţii au fost oameni înstăriţi, dar şi foarte credincioşi. Şi-au dorit mult un copil. Şi Dumnezeu le-a dăruit unul, a fost singurul. Unul milos, foarte înţelept şi extrem de curajos. A învăţat viaţa duhovnicească de la unchiul său, Nicolae, episcopul Patarelor. Rămas orfan devreme, Sfîntul Nicolae şi-a împărţit averea moştenită fără să păstreze nimic. S-a gîndit apoi să-şi petreacă viaţa în tăcere şi singurătate, însă vestea lui Dumnezeu a fost alta: „În mijlocul poporului să-ţi săvîrşeşti nevoinţa ta, dacă voieşti să fii încununat de Mine“. Înălţat Arhiepiscop al Mirelor Lichiei, Sfîntul s-a dovedit un bun păstor al turmei sale. Este părintele bun şi înţelept care dăruieşte lumină şi har credincioşilor, este ocrotitor al copiilor şi apărător al credinţei ortodoxe. În vremea prigoanelor lui Diocleţian împotriva creştinilor, Sfîntul a fost aruncat în temniţă, însă şi de acolo îi vorbea poporului despre Legea lui Dumnezeu. A fost eliberat după urcarea pe tron a Sfîntului Constantin. Potrivit tradiţiei, Nicolae a fost unul dintre Sfinţii Părinţi participanţi la Sinodul ecumenic ţinut la Niceea, în anul 325, fiind recunoscut drept un mare apărător al ortodoxiei. Sinodul a condamnat erezia lui Arie, conform căreia Iisus Cristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale. Nicolae, îngrijorat de o posibilă ruptură care putea avea loc în Biserică, i-a dat ereticului Arie o palmă. Astfel, potrivit bisericii, de la palma Sfîntului Nicolae a rămas obiceiul ca, pe 6 decembrie, cei neascultători să fie loviţi cu o nuia în semn de avertisment. Tot tradiţia spune că nuieluşa cu care este lovit neascultătorul trebuie să fie de măr, iar dacă aceasta, pusă în apă, va înflori pînă la Naşterea Domnului (Crăciun), înseamnă că sfîntul „a mijlocit“ iertarea celui care a fost lovit. Sfîntul Nicolae a ştiut, însă, că după mustrare se cere mîngîiere. Astfel, a făcut multe daruri săracilor, i-a liniştit pe cei întristaţi şi a vindecat, cu putere de la Dumnezeu, pe bolnavi. Sfîntul ierarh Nicolae a murit în anul 340, iar din anul 1087, moaştele sale sînt păstrate la o biserică ce-i este dedicată, în Bari, în sudul Italiei.

Ocrotitorul apelor şi al pescarilor

Se mai spune că Sfîntul Neculai este podar mare şi călăuză şi sprijin celor ce umblă pe ape. Că ar fi fost corăbier, îndeletnicindu-se cu negoţul pe apă şi cu prinsul peştelui. Se zice chiar că Sfîntul Neculai a oprit apele potopului care căutau să înece corabia lui Noe. Unele colinde ardeleneşti spun despre rosturile Sfîntului Neculai pe ape. Iar cele din Bucovina că Sfîntul are putere şi asupra oştilor. Prin munţii Sucevei şi prin unele părţi din Bucovina se crede că hoţii se roagă acestui sfînt ca să le ajute în isprăvile lor. De aici poate a ieşit şi numele de Sfîntu-Niculae din cui sau Sfîntul Niculae de pe coardă, nume ce se dă biciului sau vărguţei cu care părinţii ameninţă copiii prea obraznici. Femeile se roagă Sfîntului Neculai pentru ajutor, iar fetele pentru noroc. Bărbaţii duc lumînări la biserică şi fac liturghii. Prin unele părţi din Oltenia, Sfîntul Neculai se serbează pentru ajutor la boli, dar mai ales pentru lovituri.

Poveste din bătrîni

O poveste din bătrîni spune că Sfîntul Nicolae a fost iscoadă la diavol. Cică, la început de tot, Dumnezeu a făcut o înţelegere cu Necuratul ca cei vii să fie ai lui Dumnezeu, iar cei morţi ai lui Necuratu’. Văzînd însă Dumnezeu că asta e un lucru rău, a trimis pe Sfîntul Nicolae să întrebe cine poate să ia legămîntul acela de la Necuratul. Şi a stat Sfîntul Nicolae treizeci de ani la poarta iadului, pînă a reuşit să-i pună unui drac întrebarea ce i-o spusese Dumnezeu. Iar Necuratul i-a răspuns: „Numai acel ce se va naşte din Duh Sfînt va putea să-l ia“. Dumnezeu a trimis atunci duhul său şi aşa s-a născut Hristos. Cînd a împlinit Hristos treizeci de ani a mers şi a luat legămîntul cel rău, iar de atunci au rămas oamenii să fie judecaţi după păcatele lor.

De ziua lui Nicolae se fac vrăji

Potrivit lucrării lui Ion Ghinoiu, „Comoara satelor. Calendar popular“, în tradiţiile româneşti Nicolae are şi unele atribuţii străine unui sfînt: apare pe un cal alb, aluzie la zăpada care cade în luna decembrie; păzeşte soarele, care încearcă să se refugieze pe lîngă el spre tărîmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără lumină şi căldură; este iscoadă a diavolului; stăpîneşte apele, fiind patron al corăbierilor pe care îi scapă de la înec; apără soldaţii în război, motiv pentru care aceştia îl invocă în timpul luptelor; ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace care vor să se mărite. De ziua lui Nicolae se fac vrăji, farmece şi pronosticuri meteorologice, se pun crenguţe de pomi fructiferi în apă, pentru ca acestea să înflorească pînă la Anul Nou. Moş Nicolae împarte, ca şi Moş Crăciun, daruri celor mici. Mai veche este însă tradiţia pedepsirii copiilor neascultători cu nuieluşa lăsată în încălţările lor în noaptea de 5 spre 6 decembrie.

O legendă dusă în toată lumea

Moş Nicolae este considerat, în tradiţia bisericii creştine, adevăratul Moş Crăciun. Se spune că ierarhul Nicolae poseda puteri magice. După mutarea moaştelor lui în biserica ce-i este dedicată, pelerinii creştini din toată lumea au venit să se închine la acestea şi au preluat legenda lui Moş Nicolae în locurile lor natale. Astfel, legenda s-a răspîndit în toată lumea şi a preluat caracteristicile fiecărei ţări. În Europa, în secolul al XII-lea, ziua Sfîntului Nicolae a devenit ziua darurilor şi a activităţilor caritabile. Astfel, în Germania, Franţa şi Olanda, ziua de 6 decembrie este considerată o sărbătoare religioasă, cînd sînt oferite cadouri copiilor şi săracilor. În unele culturi, Sfîntul Nicolae călătoreşte cu un însoţitor care îl ajută. În Olanda, episcopul călătoreşte pe un vapor, sosind pe 6 decembrie. Are la el o carte mare, din care află cum s-au purtat copiii olandezi în timpul anului. Cei cuminţi sînt răsplătiţi cu daruri, iar cei obraznici sînt luaţi de asistentul său, Black Peter. În Germania, Sfîntul Nicolae călătoreşte tot cu un însoţitor, cunoscut drept Knecht Ruprecht, Krampus sau Pelzebock, care vine cu un sac în spate şi o nuia în mînă. Copiii obraznici sînt pedepsiţi cu lovituri de nuia.

Minunile Sfîntului Nicolae

Sf. Nicolae a fost ales ca ocrotitor al copiilor, dar şi al marinarilor, al brutarilor, al fetelor fără zestre, al victimelor sistemului judiciar etc. Se spune că Sf. Nicolae a hotărît să călătorească spre a se închina la Sfintele Locuri. În timpul călătoriei pe mare, au început să sufle vînturi foarte puternice şi a izbucnit o furtună cumplită. Călătorii şi echipajul îşi pierduseră cumpătul şi aşteptau să se înece. Nicolae, însă, îngenuncheat, se ruga cu stăruinţă către Domnul şi, iată!, minunea s-a întîmplat. Vînturile au încetat şi marea îndată s-a liniştit. Însă un marinar care era la catarg, a alunecat şi a căzut pe punte mort. Toţi s-au mîhnit că s-a pierdut viaţa unui om. Dar prin rugăciunile puternice ale Sfîntului, marinarul a înviat ca şi cum s-ar fi trezit dintr-un somn adînc.
Sf. Nicolae a izbăvit şi trei oameni de la moarte. Aceşti oameni erau închişi într-o închisoare din Constantinopol şi au aflat de hotărîrea omorîrii lor, urmînd ca a doua zi să fie decapitaţi. Cînd însă l-au chemat în ajutor pe Sfîntul Nicolae, acesta a ascultat cererea lor şi s-a arătat în vis împăratului Constantin şi eparhului Avlavios. Pe eparh l-a mustrat pentru că pe nedrept i-a pîrît pe cei trei nevinovaţi înaintea împăratului. Iar pe împărat l-a învăţat că nu cei trei condamnaţi de el erau vinovaţi şi i-a spus că numai din invidie au fost pîrîţi cum că ar fi nişte răzvrătiţi vrednici de moarte. Aşadar, prin această vedenie i-a eliberat Sfîntul de la condamnarea la moarte.
Dintre multele istorisiri care îl au ca erou, cea mai cunoscută este cea a fiicelor unui om bogat care îşi pierduse averea. Se spune că Sfîntul Nicolae, impresionat de rugăciunile nobilului scăpătat, ce nu-şi putea căsători cele trei fiice din cauza sărăciei, a decis să intervină. Două nopţi la rînd, Sfîntul Nicolae a aruncat printr-o fereastră a castelului, ce era veşnic deschisă, un sac cu bani. A treia noapte a găsit fereastra închisă. Hotărît să-şi îndeplinească misiunea pînă la capăt, s-a urcat pe acoperiş, a aruncat sacul cu bani prin horn, iar şosetele puse pe cămin la uscat s-au umplut de monede de aur. Sf. Nicolae l-a rugat pe tatăl fetelor să păstreze secretul, însă acesta nu a rezistat tentaţiei de a povesti mai departe. De atunci, oricine primea un cadou neaşteptat îi mulţumea lui Nicolae pentru el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *