Prăznuirea Intrării Maicii Domnului în Biserică este celebrată atît de creştinii ortodocşi, cît şi de romano-catolici, an de an, pe 21 noiembrie. Este sărbătoarea instituită în amintirea zilei în care Sfinţii Ioachim şi Ana au dus-o pe fiica lor Maria, în vîrstă de trei ani, la Templul din Ierusalim, după făgăduinţă. Ziua în care se prăznuieşte Intrarea Maicii Domnului în Biserică este cea mai nouă sărbătoare dedicată Fecioarei Maria. Celebrată la 21 noiembrie de întreaga creştinătate, aminteşte momentul în care Duhul Sfînt a început să lucreze ca s-o pregătească pe Fecioara Maria, cea care avea să-L nască pe Iisus. Intrarea în Biserică a Maicii Domnului sau Sărbătoarea Luminii s-a ţinut, prima dată, în secolul al VI-lea cînd, lîngă ruinele templului unde a crescut, a fost construită o biserică închinată Fecioarei Maria. Sărbătoarea este marcată cu cruce roşie în calendar şi cu dezlegare la peşte.
Intrarea Maicii Domnului în Biserică anticipează intrarea noastră în Biserică prin Sfintele Taine şi definirea noastră ca persoane, chemate să fim în permanentă comuniune cu Dumnezeu.
În „Evanghelia după Iacov“ se povesteşte că Ana, cea care avea să fie mama Fecioarei, nu putea avea copii. Împreună cu Ioachim, bărbatul ei, se ruga neîncetat să fie binecuvîntată cu un copil. Cei doi aduceau jertfă în fiecare an pentru ca rugăciunile să le fie ascultate şi bine primite. În al cincizecilea an al căsătoriei lor, marele preot le-a refuzat ofranda, numindu-i păcătoşi. Cei doi, însă, nu s-au răzvrătit, nu s-au îndepărtat de Dumnezeu, ci au continuat să spere, să se roage şi să ţină post. În acelaşi timp, promiteau că, dacă vor avea un copil, îl vor închina lui Dumnezeu. Într-o bună zi, Arhanghelul Gavriil i s-a arătat lui Ioachim, spunîndu-i că va avea un copil care se va umple de Duh Sfînt din chiar pîntecele mamei sale şi va fi vas ales al lui Dumnezeu. Spusele Arhanghelului Gavriil s-au adeverit şi, peste nouă luni, Ana a născut-o pe Maria, cea care, fără a cunoaşte bărbat, avea să fie Maica Domnului nostru, Iisus Christos. Ioachim şi Ana şi-au ţinut promisiunea şi au dus-o pe Maria, fiica lor, la templu, într-o zi de 21 noiembrie, pe cînd aceasta avea doar 3 ani. Aici, la templu, Maria şi-a petrecut întreaga copilărie, crescînd în curăţenie sufletească, rugîndu-se neîncetat şi citind Scriptura împreună cu alte fecioare, văduve şi preoţi. Fecioara Maria a petrecut astfel 12 ani, pînă cînd acelaşi Arhanghel Gavriil a vestit-o că-L va naşte pe Iisus, Fiul Domnului. Ca să rămînă nepătată în faţa lumii, Fecioara Maria a părăsit templul şi s-a logodit cu Iosif, martorul fecioriei ei şi al miracolului divin al naşterii pruncului Iisus.
Tradiţia Bisericii ne spune că, atunci cînd îngerul Gavriil i-a zis Anei că pîntecul ei va rodi, ea a exclamat cu bucurie: „Dacă voi naşte prunc, băiat sau fată, îl voi dărui lui Dumnezeu spre a-L sluji toate zilele vieţii sale!“ Astfel, după ce Maria a împlinit trei ani, părinţii au dus-o în Biserică, încredinţînd-o preoţilor. Arhiereul Zaharia, cel ce avea să devină tatăl lui Ioan Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, a întîmpinat fecioara şi a purtat-o prin cele mai tainice lăcaşuri ale Templului, binecuvîntînd-o: „Domnul a preamărit pe veci numele tău. La sfîrşitul veacurilor El îşi va arăta prin tine răscumpărarea fiilor lui Israel“. Apoi a aşezat-o pe a treia treaptă a altarului şi copila a uitat de părinţii ei care s-au întors acasă uimiţi şi mulţumiţi că Maria nu a privit înapoi. Astfel, Fecioara a rămas în Templul Domnului timp de doisprezece ani, pînă la apropierea vestirii că în pîntecul ei se zămisleşte Fiul lui Dumnezeu.
Informaţii despre acest eveniment din viaţa Maicii Domnului avem în „Evanghelia după Iacov“ sau „Protoevanghelia“, o scriere apocrifă din secolul II. Este demn de precizat că, dintre sărbătorile închinate Maicii Domnului, doar „Bunavestire“ are la bază un eveniment istoric consemnat în Sfînta Scriptură (Luca I, 26-38). Despre celelalte sărbători, evangheliile canonice nu ne dau mărturii, informaţiile provenind din Sfînta Tradiţie şi din evangheliile necanonice (apocrife). Deşi nu era instituită oficial, sărbătoarea a existat înainte de secolul VI. În acest sens există o menţiune a ei din secolul IV, făcută de Sf. Grigorie de Nyssa. Se pare că data de 21 noiembrie reprezintă data sfinţirii unei biserici cu acest hram în 543 (biserica ridicată de Iustinian cel Mare lîngă zidul ruinat al Templului).
În această zi, copiii pun crengi de măr în vase cu apă. Acestea, ţinute la lumină şi căldură, înmuguresc şi înfloresc, şi sînt folosite în noaptea de Anul Nou drept sorcove. Să nu uităm că în colindele româneşti se cîntă, în plină iarnă, despre florile dalbe, flori de măr, sau despre măruţ, mărgăritar. Dacă am fi cu luare aminte la colinde, nu am avea cum să nu ne întrebăm ce măr ar putea face în decembrie flori dalbe? Şi de ce măr? Pentru că strămoşii noştri ştiau de la bătrînii lor că acea joardă a Sfîntului Nicolae trebuie să fie una de măr, iar dacă aceea înflorea pînă de Naşterea Domnului, înseamnă că sfîntul a mijlocit pentru iertarea celui căruia i-a dăruit crenguţa, flori dalbe.
Sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică este numită de popor Vovidenie sau Ovidenie, cuvînt tradus din vedenie, adică lumină. De aceea, este considerată o zi a luminii, cînd credincioşii se roagă să nu fie învinsă de întuneric şi ca moartea să nu înfrîngă viaţa.
Şi se aprind lumînări pentru morţi, pentru a avea cale luminată pe cealaltă lume.
În noaptea de Ovidenie, cînd se credea că se deschide cerul şi animalele vorbesc, se priveghea la lumina unei lumînări încolăcite pe farfurie.
Există şi superstiţia că dacă pui la icoane un vas cu apă şi aprinzi o lumînare, apa poate fi bună de leac în diverse boli.
Azi se fac previziuni meteorologice. Dacă de ziua Intrării Maicii Domnului în biserică este soare şi senin, vara de anul viitor va fi secetoasă. Dacă vor fi nori, peste an vor fi epidemii şi de va ninge, va fi iarnă grea.
Pentru copiii morţi nebotezaţi, dar şi pentru oamenii care au murit fără lumînare, în această zi se fac praznice şi se împart pomeni însoţite de lumînări aprinse.
Cei în viaţă dau de pomană lumînări aprinse deoarece există credinţa că lumina dată de Ovidenie va arde veşnic pe lumea cealaltă pentru sufletul celui care o dăruieşte.
Tot acum, e bine ca oamenii certaţi să-şi ceară iertare şi să se împace.
Pentru protecţia gospodăriei, dar şi împotriva relelor şi farmecelor care acum încep să lucreze, se ung uşile şi ferestrele cu usturoi. Ca să aibă spor şi belşug în casă, în aceasta zi oamenii nu trebuie să lucreze.
Lasă un răspuns