Astăzi este Joia Mare, cea de-a patra zi din Săptămîna Sfintelor Patimi. Patru lucruri sînt prăznuite în Joia Mare: spălarea picioarelor apostolilor de către Hristos, Cina Domnească la care s-a instituit Taina Împărtăşaniei (Euharistia), rugăciunea din grădina Ghetsimani şi prinderea Domnului de către cei ce voiau să-l ucidă. În Joia Mare, oamenii merg la biserică să se spovedească şi împărtăşească. Seara, pe vremuri, lumea se ducea la priveghi, la denie, în haine de doliu, făcute din pînză albă şi cusute cu negru. Tot joi este ziua în care gospodinele trebuie să vopsească ouăle în roşu, urmînd ca în Sîmbăta Mare să coacă pasca şi cozonacul ce vor fi aduse la biserică în noaptea de Înviere pentru a fi sfinţite.
Cine doarme azi rămîne leneş tot anul
În credinţa populară Joia Mare este termenul final cînd femeile trebuie să termine de tors cînepa. Există credinţa că în Joia Mare nu este bine să dormi, căci cine doarme în această zi va rămîne leneş un an întreg. În special dacă doarme o femeie, va veni Joimăriţa care o va face să nu poată lucra nimic tot anul. Joia Mare este ultima zi din Postul Mare, zi în care se pomenesc morţii. Din această cauză, în unele zone se numeşte şi Joia Morţilor. Încă din Joia Mare se aprind lumînări şi se oferă pomană pentru sufletele morţilor. Se crede că, începînd din Joia Mare şi pînă la Rusalii, raiul şi iadul au porţile deschise, iar sufletele morţilor pot circula libere. După datină, se fac focuri, anume pentru morţi, în curtea gospodăriei; lîngă focuri se pun scaune cu pături, iar pentru hrana celor răposaţi se lasă o pîine întreagă, un cuţit şi o carafă cu apă. Şi la morminte se aprinde cîte o lumînare, pentru a da de ştire că pregătirile sînt gata. Femeile pregătesc colaci, pe care îi împart săracilor, alături de fiertură de varză sau fasole.
De azi nu se mai trag clopotele la biserici
Înroşirea ouălor de Paşti se face în Joia Mare, spunîndu-se că ouăle înroşite şi fierte în această zi nu se strică un an întreg. Tot în Joia Mare, fetele cele mari şi nevestele tinere care doreau să fie jucate de flăcăi duceau cîte o salbă cu bani pe care o ascundeau lîngă o fîntînă, lăsînd-o acolo peste noapte. Aceasta era apoi scoasă în duminica Paştilor şi purtată la gît, pentru a fermeca flăcăii. O altă tradiţie este „nunta urzicilor“, ceea ce înseamnă înflorirea şi, implicit, încetarea acestora de a mai fi bune de mîncat. În decursul Săptămînii Mari sînt trei privegheri. Cea mai însemnată e în noaptea de Joia Mare, cînd se citesc cele 12 evanghelii. În unele părţi fetele care merg la slujba religioasă iau o sfoară şi fac cîte un nod după citirea fiecărei evanghelii.
Cînd se duc acasă şi se culcă, pun această sfoară sub pernă, fiind încredinţate că îl vor visa pe cel care le este predestinat. Din Joia Mare pînă în ziua de Paşti, nu se mai trag clopotele la biserici.
Cina cea de taină
,,Ci unul dintre cei doisprezece, care se numea Iuda Iscariotul, s-a fost dus la mai-marii preoţilor, Şi le-a zis: Ce voiţi să-mi daţi, şi eu îl voi da în mîinile voastre? Iar ei s-au învoit cu el treizeci de arginţi. Şi de atunci căuta un prilej potrivit ca să-l dea în mîinile lor. (Matei 26, 14-16 ). Pe cînd Iuda fugea să-L vîndă, Iisus pregătea cu ucenicii Paştile. ,,În cea dintîi zi a Azimilor, au venit ucenicii la Iisus şi l-au întrebat: Unde voieşti să-ţi gătim, ca să mănînci Paştile? El le-a răspuns: mergeţi în oraş, la cutare şi spuneţi-i: Învăţătorul zice: timpul meu este aproape; la tine voi să fac Paştile cu ucenicii mei. Şi ucenicii au făcut precum le-a poruncit Iisus şi au gătit Paştile…. Iar pe cînd mîncau, Iisus luînd pîinea, a binecuvîntat, a frînt şi dînd ucenicilor a zis: Luaţi, mîncaţi, aceasta este trupul meu. Şi luînd paharul şi mulţumind, le-a dat zicînd: beţi dintru acesta toţi; Că acesta este sîngele meu, al legii celei noi, care pentru mulţi se varsă, spre iertarea păcatelor. Ci vă spun vouă, nu voi mai bea de acum din acest rod al viei pînă în ziua aceea cînd îl voi bea cu voi, nou, întru împărăţia Tatălui meu.“ (Matei 26, 17-29)
Iisus a spălat picioarele ucenicilor
Mîntuitorul spală picioarele ucenicilor pentru a arăta valoarea morală a smereniei. Cine vrea să fie slujit, să fie mai întîi slujitorul tuturor. ,,Mai nainte de sărbătoarea Paştilor, ştiind Iisus că a sosit ceasul Lui, ca să treacă din lumea aceasta la Tatăl, şi iubind pe ai săi, care erau în lume, i-a iubit pînă la urmă. Şi cînd a fost Cina, iar Diavolul pusese acum în inima lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul, cugetul vînzării, ştiind Iisus că Tatăl i-a dat lui toate în mînă şi cum că de la Dumnezeu a ieşit şi la Dumnezeu merge, S-a sculat de la cină, s-a dezbrăcat de haine şi luînd un ştergar s-a încins cu el. După aceea, a turnat apă în vasul de spălat şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins. Şi a venit la Simon Petru. El i-a zis: Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele? A răspuns Iisus şi i-a zis: Ceea ce fac eu, tu nu înţelegi acum, dar vei înţelege după aceasta. Petru însă i-a grăit: Nu, niciodată nu-mi vei spăla picioarele. Iisus i-a răspuns: dacă nu te voi spăla, nu ai parte cu mine. Zis-a lui Simon Petru: Doamne, nu numai picioarele mele, ci şi mîinile şi capul. Iisus a răspuns către el: Cine s-a lăut nu trebuieşte să se mai spele fără numai pe picioare, fiindcă este curat în întregime. Şi voi sînteţi curaţi, însă nu toţi. Căci ştia pe cel ce avea să-L vînză, de aceea a zis: Nu toţi sînteţi curaţi. Iar după ce a spălat picioarele ucenicilor şi şi-a luat veşmintele, s-a pus iar la masă şi a vorbit către ei: Înţelegeţi ce v-am făcut eu?“ (Ioan 13, 1-12 )
Lasă un răspuns