”Fuego” în concert la Călărași. Miercuri, 06 decembrie, ora 19:00 în Sala ”Barbu Știrbei”

Vine iarna și desigur în luna decembrie, Paul Surugiu Fuego pleacă la colindat prin țară, cu celebrele sale colinde. Astfel, va ajunge și în Călărași, alături de band-ul său, cu surprize, noutăți, cu emoții, veselie și bună dispoziție și cu cele mai apreciate cântece care l-au făcut celebru în perioada sărbătorilor.
În stilul său caracteristic, Paul Surugiu propune publicului o serie întreagă de trăiri, surprize, momente pline de umor, dar și de amintire. Două ore de concert live, cu premiere, dar și cu melodii cunoscute de public, toate în atmosfera sărbătorilor de iarnă, prevestind venirea Crăciunului. Colinde tradiționale, sonorități aparte
și orchestrații pe măsură. Spectacolul are în prim plan bucuria care ne cuprinde pe toti atunci când se aproprie Crăciunul, fiind conștienți că ar fi o mare veselie în lume dacă ar fi Crăciun în fiecare zi!

Melodii precum ”Vals de Crăciun”, ”Colindă pentru părinți”, ”Atâta-i colinda”, ”La mulți ani, e noaptea de Crăciun”, ”E vremea colindelor” sau celebra ”Împodobește, mamă, bradul” vor răsuna pe scena din orașul tău, într-un concert
bazat pe interpretare, pe suflet, pe recitări și versuri înalte și o întreagă stare de bine. Nu ratați așadar, evenimentul iernii, alături de Paul Surugiu-Fuego și band-ul său!

”Vă aștept să ne bucurăm împreună de magia sărbătorii, de numeroasele emoții pe care le trăim! Vreau să uitați și voi și noi, pentru două ore, de toate problemele lumii actuale și să intrăm în atmosfera magică a Crăciunului! Vă aștept cu tot sufletul alături de noi, într-un Crăciun colindat, de Rai luminat! Am suflet de Crăciun și va iubesc!” (Paul Surugiu-Fuego)

Preț bilet: 100 lei
Biletele se pot achiziționa de la sediul Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași și online de pe https://proticket.ro
Informații suplimentare la: tel. 0784 202 738 sau https://www.culturalcl.ro/index.php

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *