Ziua Mondială a comemorării victimelor accidentelor rutiere, marcată la Călăraşi (galerie foto)

Pentru a marca această zi, poliţiştii Serviciului Rutier Călăraşi şi reprezentanţii Asociaţiei Române pentru Protejarea şi Respectarea Drepturilor Victimelor din Evenimente Rutiere au organizat, în seara de 18 noiembrie a.c., o întâlnire la Colegiul Agricol Sandu Aldea din municipiul Călăraşi, unde au fost aprinse candele, a fost ţinut un moment de reculegere şi au fost lansate zeci de lampioane

 

 

La întâlnire au luat parte aproximativ 150 de persoane, dintre care peste 70 de  elevi din clasele a X – XII a ale Colegiului Sandu Aldea, precum şi cadre didactice.

Activităţile au debutat cu prezentarea de către poliţişti a situaţiei înregistrate la nivelul judeţului Călăraşi, privind cauzele şi consecinţele accidentelor rutiere. Au fost aduse în discuţie, spre exemplificare, cu imagini concludente, mai multe evenimente rutiere produse în judeţ în ultimii ani, soldate cu un număr mare de persoane decedate sau rănite grav. Poliţiştii au subliniat că aceste cifre înseamnă tot atâtea tragedii pentru membrii familiilor victimelor şi apropiaţii acestora.

 

 

Emoţionantă a fost evocarea durerii resimţite de soţia şi mama unui bărbat, care a decedat într-un accident rutier, produs în urmă cu aproximativ o lună pe drumurile publice din judeţ. În felul acesta, cei prezenţi au avut reprezentarea traumelor trăite de aceste persoane, căror inconştienţa unor şoferi sau propria indolenţă în respectarea obligaţiilor pe care fiecare dintre noi le avem când ne deplasăm pe drumul public indiferent în ce calitate – de pieton, biciclist, conducător auto sau de moped, le-a aruncat în braţele morţii pe cineva atât de drag.

Elevii, cadrele didactice, poliţiştii şi reprezentanţii Asociaţiei Române pentru Protejarea şi Respectarea Drepturilor Victimelor din Evenimente Rutiere au aprins apoi candele, în curtea colegiului, şi au lansat zeci de lampioane, în sens de ridicare la cer a sufletelor care simbolizează ridicarea la cer a sufletelor pierdute în accidente rutiere.

Acţiunea preventivă a simbolizat atât un omagiu adus victimelor, cât şi un demers de conştientizare a cetăţenilor cu privire la urmările accidentelor şi consecinţelor nerespectării legislaţiei rutiere.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *