Val de praf saharian deasupra României, de vineri până duminică

Un nor de praf saharian va afecta România în perioada 21 – 23 noiembrie, potrivit unui comunicat emis joi de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Meteorologii au explicat că circulația aerului din sector sud-vestic va favoriza avansul masei de aer încărcate cu particule de praf din nordul Africii către partea sud-estică și central-sud-estică a Europei, inclusiv deasupra României.

Județul Călărași se află printre zonele vizate.

”În perioada 21 – 23 noiembrie, circulaţia aerului se va realiza din sector sud-vestic, astfel că va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană către partea sud-estică şi central-sud-estică a Europei şi implicit deasupra României”, anunţă, joi, Administraţia Naţională de Meteorologie.

Praful saharian este un fenomen natural spectaculos, care are loc periodic, în special primăvara și vara. Acesta se formează în zonele aride din Sahara, atunci când vânturile puternice ridică particulele de nisip și praf în atmosferă. Aceste particule pot parcurge mii de kilometri, ajungând prin intermediul curenților de aer, până în Europa, inclusiv în România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *