Ucigaşul Luminiţei Chevici, condamnat la 18 ani de închisoare

Constantin Fieraru, ucigaşul Luminiţei Chevici, a fost condamnat de judecători la 18 ani de închisoare.

 

Judecătorii au decis ca să-l condamne pe Fieraru, la 18 ani de închisoare, pentru omor deosebit de grav. Constantin Fieraru a înjunghiat-o pe Luminiţa Chevici (34 de ani) în septembrie 2010, în scara blocului în care locuia, din apropierea Bazarului Big. Tânăra înjunghiată a intrat în comă, decedând două luni mai târziu. Pe 23 februarie 2011, Fieraru a mai înjunghiat-o şi pe Ana-Maria Bobocel (17 ani), în scara blocului, în spatele Băncii Piraeurs. Pe lângă aceste două victime, Fieraru a mai înjunghiat şi alte tinere, pe care le urmărea seara, iar când ajungea în zone întunecoase, le pipăia, iar apoi le înţepa cu lama unui cuţit. „Vroiam să le fac prietenele mele”, şi-a explicat gesturile procurorului care s-a ocupat de caz, Xenofonte Purcărea.

 

Primul termen al procesului a fost pe 25 august 2011.
Fieraru a fost descoperit destul de târziu, pe 13 martie 2011, în urma unui apel anonim la 112, fiind reţinut de poliţişti. Fieraru îşi urmărea victimele, aştepta să se apropie de scara blocului, le ataca din spate, le lovea cu cuţitul în zona pieptului, motivaţia fiind sexuală, explică procurorii. Când a atacat-o pe Luminiţa Chevici, o femeie l-a văzut, a ţipat, făcându-l să fugă. Când Fieraru a ieşit din scara blocului s-a întâlnit cu un bărbat, s-a uitat la acesta, iar apoi a fugit. Bărbatul l-a urmărit, însă nu a reuşit să-l prindă. „Martorul ocular care l-a văzut în seara în care a lovit-o pe Luminiţa Chevici l-a recunoscut cu certitudine”, a spus Xenofonte Purcărea.

 

Condamnat la 18 ani de închisoare
Judecătorii au respins cererea de achitare formulată de inculpatul Constantin Fieraru prin apărătorul său. “În baza art.174 – 176 lit.d c.p. condamnă pe inculpatul Fieraru Constantin, la 18 ani închisoare … În baza art.20 … c.p. condamnă pe acelaşi inculpat la 8 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64… În baza art.211 …, condamnă pe acelaşi inculpat la 9 ani închisoare. În baza art.2 … c.p. condamnă pe acelaşi inculpat la 2 ani închisoare. În baza art.33 lit.a c.p. inculpatul Fieraru Constantin va executa pedeapsa cea mai grea, respectiv 18 ani închisoare “, este sentinţa dată de judecători. Aceştia au decis ca Fieraru să plătească despăgubiri în valoare de 324,85 lei Spitalului Judeţean Călăraşi. “Ia act că părţile vătămate Bobocel Ana Maria prin reprezentantul legal Bobocel Ilona şi Chevici Marian, nu se constituie părţi civile în cauză. Admite cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Călăraşi şi obligă pe inculpat către această parte civilă la plata sumei de 324,85 lei reprezentând contravaloare cheltuieli spitalizare.

 

Despăgubiri de 138.000 de lei
Prin sentinţa dată de judecători, Fieraru este obligat să plătească despăgubiri şi Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti. “Admite cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti şi obligă pe inculpat către această parte civilă la plata sumei de 138.985,34 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare plus dobânda legală până la achitarea integrală a debitului. Admite cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon” Bucureşti şi obligă pe inculpat către această parte civilă la plata sumei de 518,67 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare, plus dobânda legală până la achitarea integrală a debitului.”, au decis judecătorii. Cuţitul şi lama de cuţit cu care au fost înjunghiate victimele au fost confiscate, fiind depuse la Tribunalul Călăraşi şi înregistrate în Registrul corpuri delicte.

 

Monica Măgureanu
monica.magureanu@informatiadecalarasi.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *