Știrile zilei de Marți, 28 mai 2024

Știri pe scurt

Parlamentarii USR au iniţiat un proiect de lege care să corecteze noua lege PSD-PNL a pensiilor pentru persoanele care au lucrat în condiţii deosebite sau speciale de muncă. 

„Concret, de la 1 septembrie 2024, aceştia vor rămâne fără beneficiile corespunzătoare mediului greu în care au lucrat şi, implicit, şi fără banii în plus pe care i-au primit pentru condiţiile anormale de lucru”, spun cei de la USR.

Proiectul USR propune modificarea Legii 360/2023 privind sistemul public de pensii, în sensul recunoaşterii condiţiilor deosebite şi speciale de muncă pentru angajaţii ale căror condiţii de muncă nu au fost normalizate. Astfel, aceştia vor beneficia în continuare de reducerea vârstei de pensionare şi de un mod mai avantajos de calcul pentru pensia încasată.

*

Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, anunţă un amendament la Codul Penal, pentru clanurile din ţară care îşi terorizează vecinii, astfel încât să îi să îi oblige să vândă la preţuri derizorii imobilele pe care le aveau. El precizează că se poate institui un ordin de restricţie faţă de vecinii agresivi şi se incriminează fapta de terorizare.

El a precizat că, ”după ce această lege va intra în vigoare, se incriminează penal agresiunea permanentă pe care până astăzi nu o puteai identifica”.

*

Polonia a decis să impună restricţii deplasărilor diplomaţilor ruşi pe teritoriul polonez, din cauza ”implicării” Moscovei într-un ”război hibrid”, anunţă luni Ministerul polonez de Externe, iar Rusia a anunţat imediat că ia ”măsuri de retorsiune”. 

Aceste restricţii li se aplică tuturor diplomaţilor şi celorlalţi membri ai personalului Ambasadei Rusiei la Varşovia – cu excepţia ambasadorului.

Ei se vor putea deplasa numai în regiunea poloneză Mazovie (centru), iar consulii în provinciile în care îşi desfăşoară funcţia, a precizat ministrul.

*

Roma se opune folosirii armamentului furnizat Ucrainei împotriva unor ţinte situate pe teritoriul rus, reiterează şefa Guvernului italian Giorgia Meloni, comentând declaraţii ale secretarului general al NATO Jens Stoltenberg în favoarea acestei opţiuni. 

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a declarat într-un interviu acordat săptămânalului The Economist, că ”a venit vremea ca aliaţii să evalueze posibilitatea de a elimina anumite restricţii impuse folosirii armelor pe care le-au furnizat Ucrainei”.

*

Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale anului 2023, anunţă Ministerul Finanţelor, suma fiind dublă faţă de anul trecut.

Veniturile totale au însumat 182,70 miliarde lei în primele patru luni ale anului 2024, înregistrând o creştere de 15,3% (an/an), susţinută cu precădere de încasările din venituri curente – contribuţii de asigurări, TVA, impozit pe profit, impozit pe salarii şi venituri nefiscale -, respectiv de fondurile europene.

*

Amnesty International (AI) acuză Israelul de uciderea în aprilie a 44 de civili palestinieni – inclusiv 32 de copii – în trei atacuri aeriene în centrul şi sudul Fâşiei Gaza şi cere Curţii Penale Internaţionale (CPI) să deschidă o anchetă cu privire la ”crime de război”.

Organizaţia nonguvernamentală (ONG) de apărarea drepturilor omului precizează că aceste atacuri au avut loc la 16 aprilie în Tabăra de Refugiaţi al Maghazi, în centrul Fâşiei Gaza, şi la 19 şi 20 aprilie la Rafah, în sud.

*

Ministrul lituanian de externe, Gabrielius Landsbergis, a criticat aspru Ungaria pentru că blochează deciziile Uniunii Europene în domeniul afacerilor externe, inclusiv ajutorul militar pentru Ucraina, şi a declarat că blocul trebuie să găsească o modalitate de a ocoli veto-ul Budapestei.

Deciziile UE în materie de politică externă necesită sprijinul unanim al tuturor celor 27 de state membre. Ungaria nu acordă ajutor letal Ucrainei şi a susţinut că politica UE de a oferi arme Kievului este greşită şi va prelungi războiul.

*

Generalul-maior Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit în funcţia de şef al Statului Major al Forţelor Aeriene, în cadrul unei ceremonii la care a participat ministrul Apărării, Angel Tîlvăr. Acesta a apreciat că este esenţială operaţionalizarea tuturor sistemelor de apărare antiaeriană Patriot. De asemenea, au fost numiţi noi titulari în funcţiile de director al Statului Major al Apărării şi şef al Secţiei Asistenţă Religioasă.

One thought on “Știrile zilei de Marți, 28 mai 2024

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *