Amenzile primite pentru încălcarea regulilor de circulaţie vor fi trimise în plic cu procesul-verbal la domiciliu iar şoferii vor fi obligaţi să semneze confirmarea de primire.
Dacă refuză acest lucru, şoferii rău-platnici vor fi executaţi silit de către Fisc, iar dacă această metodă eşuează, ei vor fi trimişi în judecată putând fi condamnaţi la muncă în folosul comunităţii.
Şoferii străini vor putea achita amenzile şi la ieşirea din România, în punctele de trecere a frontierei.
Poliţia va fi obligată să trimită amenzile în maximum 2 luni de la constatare, altfel acestea se prescriu.
Prevederile sunt cuprinse într-un proiect de lege al Ministerului Afacerilor Interne, care reglementează cooperarea poliţienească în domeniul rutier, la nivel UE.
Lasă un răspuns