Situaţia de la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi.Reorganizarea structurilor de ordine publica din mediul rural

La nivelul judeţului Călăraşi, în mediul rural, se reorganizează şi funcţionează 50 de posturi de poliţie comunale, aflate în subordonarea operativă a 8 secţii de poliţie rurale.
 
Din analiza situaţiei operative în mediul rural în primele 7 luni ale anului 2012, comparativ cu 7 luni 2011, a rezultat o creştere cu 2,7 % a infracţionalităţii sesizate, în timp ce în mediul urban creşterea este de 1%, ceea ce demonstrează  că dinamica stării infracţionale este progresiv, uşor ascendent, în concordanţă cu mutaţiile înregistrate în mediul social-economic.

             În mediul rural s-au înregistrat 8869 apeluri prin S.N.U.A.U. 112. În 92% dintre cazuri intervenţia s-a realizat în primele 15 minute.

 

Situaţia de la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean este următoarea:

– la data de 10.08.2011 s-a implementat conceptul de organizare a activităţilor operative în mediul rural în secţii de poliţie rurale, fiind organizate 8 secţii de poliţie rurale, din care 7 în localităţile rurale (Dichiseni, Dragalina. Grădiştea, Dor Mărunt, Tămădău Mare, Gălbinaşi, Curcani) şi una în municipiul Olteniţa; s-au păstrat două posturi independente: Frumuşani şi Belciugatele;

– pilonii organizaţionali rămân secţia de poliţie rurală şi postul de poliţie;

– în prezent funcţionează în continuare cele 8 secţii de poliţie şi au fost operaţionalizate toate cele 50 de posturi de poliţie; Postul de Poliţie Nicolae Bălcescu a fost scos din zona de competenţă a Secţiei 8 Poliţie Rurală Tămădău Mare şi introdusă în zona de competenţă a Secţiei 7 Poliţie Rurală Dor Mărunt;

– au rămas operaţionale cele 8 secţii de poliţie rurală, cu excepţia sediului Secţiei 1 Poliţie Rurală Dichiseni, care a fost mutat în municipiul Călăraşi la sediul poliţiei municipale;

– posturile de poliţie Crivăţ şi Frumuşani sunt subordonate operativ Poliţiei Oraşului Budeşti, iar postul Belciugatele este subordonat operativ Poliţiei Oraşului Fundulea;

– de la secţii au fost repartizaţi către posturile de poliţie comunale 162 agenţi ca ajutori şefi de post, iar la secţii vor rămâne 52 de poliţişti, din care 18 ofiţeri şi 44 agenţi;

– la posturile de poliţie comunale îşi vor desfăşura activitatea 3-6 poliţişti, incluzându-l şi pe şeful de post;

– în medie, la secţiile de poliţie rurală îşi vor desfăşura activitatea investigare a criminalităţii, dar şi de patrulare, 2-3 ofiţeri şi 5-7 agenţi de poliţie;

– pentru exercitarea atribuţiilor funcţiei de şef de post, până la organizarea concursurilor de numire pe funcţie, au fost împuterniciţi şefi ai posturilor de poliţie comunale, de regulă din rândul foştilor şefi de post, dar şi al poliţiştilor care au demonstrat deprinderi manageriale;

– s-a analizat repartizarea autovehiculelor de serviciu pe secţii, urmând ca acestea să fie redistribuite la posturile de poliţie comunale;

– intervenţia la evenimente şi patrularea se vor efectua de personalul posturilor de poliţie, care vor fi organizate de către şeful secţiei de poliţie rurală, urmând să fie menţinute cele două zone de patrulare la fiecare secţie de poliţie rurală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *