Cu surle şi trâmbiţe Organizaţia P.S.D. Călăraşi a anunţat în conferinţa de presă din data de 16.05.2012 trecerea numitului Adrian Ilie, preşedinte al Organizaţiei de Tineret U.N.P.R. Călăraşi, împreună cu un număr de susţinători în tabăra social democrată.
Nu ne declarăm surprinşi de anunţul făcut ţinând cont că acest individ s-a autoexclus în timp prin neseriozitate şi lipsă de profesionalism, lucruri de care va da dovadă şi în filiala care l-a adoptat, respectiv P.S.D. Călăraşi.
Dorim să menţionăm că plecarea domniei sale a fost însoţită de plecarea a încă 3 persoane şi nu 200 de susţinători aşa cum s-a menţionat.
De asemenea precizăm că activitatea pe care a desfăşurat-o în cadrul Organizaţiei de tineret a U.N.P.R. Călăraşi a fost una deficitară şi nesemnificativă urmărindu-şi permanent interesul personal.
“Câştigul” organizaţiei de tineret a P.S.D. va fi direct proporţional cu non-valoarea acestui domn şi se va reflecta în cel mai scurt timp.
Gabriel RĂDULESCU
Preşedintele Organizaţiei Judeţene
de Tineret U.N.P.R. Călăraşi