Poliţiştii şi jandarmii au aplicat amenzi în valoare de peste 1,5 milioane lei, fiind înregistrate peste 1.400 de situaţii de urgenţă

Personalul din Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.016 evenimente, 2.578 fiind circumscrise menţinerii ordinii publice, iar 1.438 – situaţii de urgenţă.

La nivelul structurilor de poliţie au fost semnalate 686 posibile infracţiuni, 22% dintre acestea fiind din oficiu, mai arată comunicatul de presă al MAI. În baza probatoriilor administrate de poliţişti în cauze penale aflate în lucru s-au dispus măsuri preventive pentru 15 persoane.

Au fost prinşi în flagrant 128 de autori de infracţiuni care au săvârşit 132 de fapte penale, şi au fost depistate 13 persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale.

Poliţiştii şi jandarmii au constatat 3.925 de contravenţii pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 1,5 milioane de lei. La rândul lor pompierii au aplicat, pentru abaterile constatate, 4 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 4.500 de lei.

Pe parcursul ultimelor ore, pompierii au desfăşurat 1.188 de misiuni pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, 76 pentru stingerea de incendii şi 6 pentru descarcerare. Pe parcursul intervenţiilor pompierilor au fost salvate 8 persoane.

Piloţii Inspectoratului General de Aviaţie au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 11 persoane aflate în situaţii de urgenţă.

În ultimele ore, niciun cetăţean ucrainean nu a depus cerere de azil, în ţara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.404 cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislaţia naţională. De asemenea, din data de 18.03.2022 şi până în prezent au fost emise 128.545 permise de şedere pentru beneficiarii protecţiei temporare, un permis fiind acordat în ultimele 24 de ore. La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 49,3%.

În ceea ce priveşte traficul prin punctele de trecere a frontierei, MAI menţionează că, în ultimele ore, în ţara noastră au intrat 13.113 de mijloace de transport şi 66.244 de persoane, dintre care 4.681 cetăţeni ucraineni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *