Percheziţii domiciliare la funcţionarii vamali din Călăraşi

În această dimineaţă au loc 32 de percheziţii pe raza judeţelor Călăraşi, Constanţa, Sibiu, Prahova, Vîlcea, Giurgiu şi în municipiile Bucureşti şi Alba Iulia pentru destructurarea unei grupări specializate în comiterea de fraude fiscale şi vamale, prin sustragerea în totalitate sau în parte de la plata taxelor, impozitelor sau accizelor aferente, prin ascunderea beneficiarilor reali ai produselor petroliere.
Implicat în fraude se pare că este şi actualul şef al vămii Călăraşi,Ion Voicu.

 

 

Membrii grupării au achiziţionat cantitatea de peste 11.000 tone motorină Euro 5, în regim suspensiv de la plata accizelor, în scopul transformării în produse petroliere inferioare, respectiv combustibil lichid greu şi motorină Navo, prin antrepozitul fiscal situat în mun. Călăraşi.

În realitate, motorina era comercializată prin intermediul unor societăţi comerciale care deţineau staţii de distribuţie a carburanţilor, pe circuitul comercial fiind interpuse şi societăţi comerciale tip „fantomă”, fiind utilizate documente contabile din care să rezulte în mod nereal că au fost achitate accizele.

Activitatea infracţională a fost sprijinită de către funcţionari vamali din cadrul D.J.A.O.V. Călăraşi, prin efectuarea unor controale formale la societăţile comerciale implicate şi prin asigurarea unor spaţii necesare funcţionării societăţilor.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la suma de 5 milioane de Euro.

 

Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Călăraşi şi procurorii D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Călăraşi, în cooperare cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Călăraşi, BCCO Constanţa, BCCO Bucureşti, BCCO Ploieşti, BCCO Piteşti, BCCO Alba, DGIPI, efectuează simultan 32 de percheziţii, astfel: 8 percheziţii în judeţul Călăraşi, 12 percheziţii în judeţul Constanţa, 4 în Bucureşti, 3 în judeţul Sibiu, 2 în Prahova şi câte o percheziţie în judeţele Vîlcea, Giurgiu şi în municipiul Alba Iulia.

Urmează să fie puse în executare 13 mandate de aducere. Persoanele vor fi conduse pentru audieri la sediul D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Călăraşi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *