Paşapoartele cetăţenilor de peste 25 de ani vor fi valabile 10 ani

Paşapoartele cetăţenilor de peste 25 de ani vor fi valabile 10 ani

Pentru cei cu vîrsta între 12 şi 25 de ani, paşaportul simplu electronic va fi valabil cinci ani, iar pentru cei cu vîrsta de pînă în 12 ani – trei ani.
Guvernul introduce noi termene de valabilitate a paşapoartelor, pentru a reduce aglomeraţia la ghişee. De exemplu, paşapoartele cetăţenilor de peste 25 de ani vor fi valabile 10 ani, faţă de 5 ani, pînă acum. „În şedinţa de Guvern de astăzi a fost propus şi adoptat un proiect de lege privind extinderea termenelor de valabilitate a paşapoartelor şi condiţiilor de emitere a acestora. Aşadar, valabilitatea paşapoartelor simple electronice va fi extinsă la 10 ani, faţă de cinci în ani în prezent, în cazul persoanelor care au împlinit vîrsta de 25 de ani. Pentru persoanele cu vîrsta între 12 şi 25 de ani, paşaportul simplu electronic va fi valabil cinci ani, iar pentru cei cu vîrsta de până în 12 ani – paşaportul simplu electronic va fi valabil trei ani“, a precizat Nelu Barbu, purtătorul de cuvînt al Executivului.

Purtătorul de cuvînt al Executivului a subliniat că măsurile cuprinse în proiectul de lege vizează fluidizarea activităţii serviciilor de paşapoarte prin „scăderea numărului de solicitări pentru eliberarea documentelor“. De asemenea, a spus Nelu Barbu, proiectul de lege are în vedere reevaluarea cadrului normativ care reglementează eliberarea paşaportului simplu temporar. „Pentru eliberarea unui astfel de document, deci paşaport simplu temporar, trebuie să existe situaţii de urgenţă obiective, determinate de motive de sănătate, familiale sau profesionale în care titularul nu dispune de timpul necesar pentru eliberarea unui paşaport simplu electronic. Această urgenţă va trebui dovedită în momentul depunerii cererii de eliberare a paşaportului simplu temporar. Pentru situaţiile în care se solicită eliberarea unui paşaport simplu temporar în scopul deplasării minorului în străinătate, e o chestiune foarte importantă, pentru studii sau concursuri oficiale organizate de instituţii străine a fost eliminată obligaţia ca documentele doveditoare să fie autorizate de o autoritate administrativă română. Un copil care merge la un concurs internaţional poate veni cu dovada că merge la concurs, nu trebuie să existe celebra ştampilă“, a arătat Barbu. El a mai spus că persoanele care, din „orice motive“, nu doresc eliberarea unui paşaport simplu electronic pot solicita eliberarea unui paşaport simplu temporar care le va fi eliberat în intervalul în care se emite paşaportul simplu electronic. „Sînt persoane care nu doresc un paşaport electronic şi pot obţine un paşaport temporar. Dacă nu este urgent, nu va mai fi eliberat în regim de urgenţă“, a precizat Nelu Barbu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *