Nu vor fi graţieri sau amnistiere în mandatul ministrului Justiţiei Raluca Prună

Nu vor fi graţieri sau amnistiere în mandatul ministrului Justiţiei Raluca PrunăMinistrul Justiţiei, Raluca Prună, spune că nu va lua nicio măsură de graţiere sau amnistiere în mandatul său, deşi aceasta ar fi soluţia „cea mai facilă pentru problema supraaglomerării penitenciarelor”, şi că speră că nici următorul ministru nu se va grăbi cu o asemenea măsură populistă.
Întrebată duminică, într-un interviu radio, despre politicienii cu probleme penale care candidează la funcţii publice, ministrul Raluca Prună a arătat că nu poate fi reglementat la nivel de legislaţie bunul simţ.

“Faptul că dacă mă aflu într-o procedura penală ar fi poate bine să nu mă erijez într-un model pentru societate şi să mă prezint drept candidat care să conducă cetatea. Să conducă cetatea către ce? Noi nu putem legifera asta, dar cred că modul în care putem sancţiona acest lucru este fiecare cu votul său. Câtă vreme nu facem acest lucru şi câtă vreme vedem că persoane fie în urmărire penală, fie condamnate se prezintă din nou în alegeri şi sunt alese, aproape că pare avantajos”, a declarat ministrul Justiţiei.
În legătură cu Agenţia pentru recuperarea prejudicilor, Raluca Prună a spus că acesta a fost creată că urmare a unei legi adoptate anul trecut şi că nu mai poate fi oprită de nimic, având toate premisele că ea să funcţioneze.

“Pe durata procesului penal este competentă agenţia. În momentul în care o persoană este condamnată definitiv şi avem, ca societate, de recuperat un prejudiciu, există o direcţie specială în cadrul ANAF care se ocupă de recuperarea prejudiciilor odată ce avem o hotărâre definitivă. Dreptate se va face. Agenţia noastră, ANABI, conlucrează foarte îndeaproape cu ANAF”, a mai arătat Prună.
Întrebată despre informaţiile potrivit cărora ar fi promis o amnistie, Raluca Prună a arătat că este vorba de o intoxicare. “Am fost în multe penitenciare, inclusiv la Rahova. Acolo am spus clar că eu nu voi da nicio graţiere, dar vă spun, asta-i soluţia cea mai facilă. Probabil dacă aş fi politician, aş fi optat măcar pentru a propune o asemenea soluţie facilă care creează un soi de susţinere într-o anumită parte a societăţii. Eu am o obligaţie şi faţă de persoană aflată în detenţie şi faţă de societate, pe care nu o pot dezamăgi, luând măsuri populiste, sub presiune. Este exclusă orice fel de iniţiativa de graţiere sau de amnistiere sub mandatul meu şi eu sper că nici în mandatul viitor nimeni nu se va grăbi cu acest lucru”, a completat Raluca Prună.
Ea a apreciat, legat de condiţiile din penitenciare, că s-a ajuns aici din cauza unui prost management la nivelul Adiministraţiei Naţionale a Penitenciarelor. “Că să ne facem curăţenie, să deratizăm nişte camere în care există gândaci şi ploşniţe, nu cred că e necesar pentru asta un un buget foarte mare. În multe dintre penitenciare mi se spune că deţinuţii nu muncesc pentru că nu avem unde să-i punem să muncească. Atunci m-am gândit că deţinuţii cărora nu le putem cere să facă gratuit curat pentru că ei sunt în custodia statului, dar dacă le spunem faci curat şi asta contează ca o zi de muncă, eu sunt convinsă că mare parte dintre ei vor putea fi implicaţi în această chestiune”, a mai declarat Raluca Prună.

Întrebată de ce a venit în ţară pentru bani mai puţini decât câştigă la Bruxelles, Prună a spus: „Aşa este, dar am primit o funcţie de demnitate extraordinară în ţară mea şi asta nu poate fi cuantificabil în bani”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *