Noile restricții din valul 5. La cât se închid magazinele și restaurantele

Comitetul Național pentru Situații de urgență (CNSU) a adoptat o hotărâre prin care sunt decise cele mai noi restricții menite să oprească valul 5 al pandemiei.
Cea mai importantă modificare prevăzută în hotărâre face referire la interzicerea măștilor textile în spațiile publice. Sunt permise de acum înainte doar măștile chirurgicale și cele de tip FFP 2 care asigură cea mai sporită protecție din toate măștile comercializate pe piață.
Totodată, autoritățile au prelungit începând luna ianuarie starea de alertă pe o perioadă de 30 de zile, iar magazinele și restaurantele se vor inchide tot la ora 22:00.
Noile restricții decise de autorități
HOTĂRÂRE:
Art.1 – Se propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul național, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 08.01.2022.
Art.2 – Măsurile de prevenire și control a infecțiilor generate de virusul SARS-CoV-2, propuse a fi adoptate începând cu data de 08.01.2022, în contextul epidemiologic actual, sunt prevăzute în anexa la prezenta hotărâre.
Art.3 – Măsurile propuse în prezenta hotărâre produc efecte doar în situația aprobării lor prin acte normative ale Guvernului sau, după caz, ale conducătorilor ministerelor sau organelor administrației publice centrale.
Art.4 – Se propune ca, pentru preîntâmpinarea afectării activității autorităților/operatorilor economici deținători de infrastructuri critice, prin acte administrative ale conducătorilor acestora, să fie dispuse măsuri suplimentare pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2 care să vizeze testarea săptămânală a tuturor angajaților, desfășurarea activității în schimburi sau ture cu evitarea contactului între acestea sau utilizarea unor măști cu un grad mai ridicat de protecție (FFP2) în zonele aglomerate.
Art.5 – Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență.

Se exceptează de la măsura următoarele categorii de persoane:

a) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani;

b) persoanele care sunt singure în birou;

c) prezentatorii TV şi invitaţii acestora, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane;

d) reprezentanţii cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane;

e) vorbitorii aflaţi în spaţii închise sau deschise cu condiţia respectării distanţei de minimum 3 metri între aceştia şi oricare din celelalte persoane din public;

f) persoanele care desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.) sau activităţi sportive”, se arată în hotărârea adoptată miercuri de CNSU.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *