Noile modificări la Codul rutier aplicabile de ieri

Noile modificări la Codul rutier aplicabile de ieriPînă ieri, în Codul rutier nu se făcea nicio precizare cu privire la semnalizarea luminoasă pe timp de noapte a lucrărilor executate pe drumurile publice.

 

Concret, actul normativ dispunea doar că „semnalizarea lucrărilor care se execută pe drumurile publice este obligatorie şi se efectuează de către executantul lucrărilor, cu avizul poliţiei rutiere, astfel încît să asigure deplasarea în siguranţă a tuturor participanţilor la trafic, conform reglementărilor în vigoare”.

 

De acum, lucrările de pe drumurile publice trebuie să fie semnalizate în timpul nopţii de lămpi luminoase, prin grija firmelor ce se ocupă de execuţia acestora, se arată în document. „Semnalizarea lucrărilor care se execută pe drumurile publice este obligatorie. Aceasta este însoţită pe timpul nopţii de lămpi cu lumină galbenă intermitentă sau în cascadă şi se efectuează de către executantul lucrărilor, cu avizul poliţiei rutiere, astfel încît să asigure deplasarea în siguranţă a tuturor participanţilor la trafic, conform reglementărilor în vigoare”.
În expunerea de motive ce a însoţit Legea nr. 93/2016 în forma sa de proiect era explicat că, în ceea ce priveşte accidentele de circulaţie, în România se înregistrează una dintre cele mai ridicate rate de mortalitate din Uniunea Europeană, una dintre cauze fiind semnalizarea necorespunzătoare a lucrărilor de pe drumurile publice. „Peste 2.000 de oameni mor anual în accidente de circulaţie în România, aceasta fiind una dintre cele mai ridicate rate de mortalitate din Uniunea Europeană. (…)

 

Starea tehnică deficitară a drumurilor, calitatea slabă a materialelor utilizate la efectuarea de reparaţii curente, precum şi semnalizarea precară a lucrărilor de reparaţii reprezintă, ca altele, tot atîtea cauze favorizante în producerea accidentelor de circulaţie. Considerăm că siguranţa participanţilor la trafic trebuie să primeze în lipsa acută de infrastructuri moderne,impunându-se iluminarea continuă pe timp de noapte a lucrărilor care se execută pe drumurile publice”, precizează documentul care a modificat Codul rutier.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *