MAI: Polițiștii vor fi testați antidrog

Ministerul Afacerilor Interne a organizat, vineri, o dezbatere publică referitoare la un proiect de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind statutul poliţiştilor în care se propune, printre altele, testarea oamenilor legii în legătură cu consumul de droguri sau substanţe psihoactive.

„Este o prezentare de context, într-un cadru, inclusiv din punct de vedere social, destul de special aş spune, din perspectiva zonei de intervenţie pe care şi noi am avut-o în vedere, respectiv amplificarea fenomenului consumului de droguri în România. Nu ne-am pus problema analizând în interiorul instituţiei şi constatând că avem deja un fenomen sau o amploare a unor situaţii de acest gen în rândul personalului ministerului. Însă, nu am vrut să acţionăm post factum, încercând să corectăm ceea ce am fi descoperit la un anumit moment şi să reparăm ceea ce ar fi produs un asemenea context, ci să acţionăm preventiv, consolidând cadrul normativ în vigoare”, a declarat directorul general adjunct al Direcţiei Generale Management Resurse Umane din cadrul IGPR, Valentin Minoiu.

Poliţistului îi este interzis, în orice împrejurare, să consume droguri, iar în timpul serviciului, precum şi pe timpul portului uniformei de serviciu sau a armamentului din dotare îi este interzis să consume băuturi alcoolice ori să se afle sub influenţa acestora sau a substanţelor cu efecte psihoactive sau a drogurilor – este una dintre prevederile stipulate în proiectul de modificare a legii.

De asemenea, poliţistul aflat în timpul serviciului ori pe timpul portului uniformei de serviciu sau a armamentului din dotare are obligaţia să se supună testării aerului expirat, în vederea stabilirii prezenţei în organism a alcoolului, la solicitarea şefului ierarhic sau organelor de verificare şi control, când poliţistul prezintă indicii ale consumului recent de băuturi alcoolice, în cadrul verificărilor efectuate prin sondaj şi la prima intrare în serviciu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *