
Inflaţia pe luna trecută a scăzut cu aproape un procent faţă de cea din octombrie, anunţă Institutul Naţonal de Statistică. Dacă le comparăm însă cu aceeaşi lună de anul trecut, preţurile au fost mai mari cu 3,4%, în medie, în noiembrie. Cel mai rău este că acum, în prag de iarnă, s-au scumpit faţă de Crăciunul trecut cartofii – cu o treime, legumele în general, gazele, curentul şi pâinea.
Faţă de luna decembrie 2017, adică de la Crăciunul trecut şi pînă acum, cartofii s-au scumpit cu 32%. Se pare că recolta deficitară din Europa a influenţat şi la noi preţurile. Alte legume, cum ar fi roşiile, castraveţii, dovleceii şi ardeii s-au scumpit pe medie cu 17 procente. Pe locul al treilea sunt scumpirile la gaze cu 16%. Facturile din această iarnă vor fi aşadar mai arzătoare decît cele de iarna trecută.
S-au scumpit şi lemnele pentru încălzire. Datele Institutului Naţional de Statistică arată că la carnea de vită avem scumpiri de cinci procente, carne care a devenit mai căutată de cînd cu pesta porcină. Serviciile poştale s-au scumpit cu 21%, faţă de anul trecut. Despre ieftiniri sînt puţine veşti: s-au ieftinit ouăle cel mai mult, apoi zahărul şi untul. În general, scumpirile sînt în declin faţă de maximul atins în vară, semn că lumea nu mai cumpără chiar aşa de mult, dar şi că resursele de bani s-au cam epuizat.
Lasă un răspuns